Bihorenii interesaţi de finanţări pentru activităţile de comerţ şi servicii trebuie să se pregătească. Marţi, 12 iulie, se dă startul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă. „Aplicaţia de înscriere în cadrul programului va fi activă pe site-ul www.aippimm.ro începând cu data de 12 iulie 2016, ora 10:00”, informează Cristian Raţiu, reprezentantul OTIMMC Cluj – CIAI Satu Mare
Cine poate aplica
Beneficiari eligibili sunt persoane juridice, care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. O condiţie impusă beneficiarilor eligibili este aceea de a nu fi beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani.
Prin Program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a alocaţiei financiare nerambursabile (AFN) de maximum 90%, dar nu mai mult de 135.000 lei pentru fiecare beneficiar. Aportul propriu este de minim 10%. Ca noutate, în grila de punctaj este prevăzut un criteriu referitor la Valoarea procentului aferent aportului propriu, punctajul maxim obţinându-se pentru un procent de minim 25%.
Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de investiţii în vederea obţinerii finanţării se fac online pe site-ul www.aippimm.ro. Pentru participarea la program fiecare solicitant trebuie să se înregistreze cu user şi parolă. După înregistrare, se completează online planul de investiţii. „Admiterea în Program se va face în ordinea punctajului obţinut la evaluarea planurilor de investiţii on-line”, transmite Cristian Raţiu.
Fără restanţe
În vederea semnării Contractelor de Finanţare, beneficiarii trebuie să prezinte dovezi certe privind capacitatea de cofinanţare a proiectului. La data semnării contractului aplicanţii au obligaţia să depună la OTIMMC certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetul general consolidat şi certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetele locale, eliberate de către organul fiscal competent, în termen de valabilitate la data semnării contractului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!