Promisiunea primarului că până de sărbători va trimite rezidenţilor din Centru notificări să-şi repare faţadele n-a mai fost pusă în practică. Nu că Municipalitatea ar fi renunţat la ambiţia de a reabilita cu prioritate acest perimetru, ci din cauza lipsei de cadru legal. Legea 153/2011 – „Măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor”, invocată de edilul şef Ilie Bolojan în septembrie, exclude în mod explicit „clădirile şi ansamblurile clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice”.
În aceste condiţii, Municipalitatea a trimis Guvernului o propunere de amendare aşa numitei Legi „Udrea” astfel încât să poată fi aplicată şi în Centrul Istoric. Conform edililor, în forma sa actuală actul normativ este contradictoriu şi, mai ales, inutil pentru cea mai valoroasă zonă a oraşului.
„Propunerea nostră este să fie lăsate afară dintre excepţii centrele istorice. Legea să prevadă la excepţii numai clădirile monumente istorice sau în curs de clasificare ca atare”, spune Adriana Lipoveanu, arhitectul şef al Oradiei. Pentru aceste obiective există un cadru legal separat.
Contradicţie
Arhitectul şef susţine că legea este contradictorie: „Articolul 2, litera c se contrazice cu Articolul 4, litera e şi cu Articolul 13, litera c”. Adică centrele istorice, care sunt plasate între excepţiile la legea153/2011, figurează mai jos în cuprinsul acestei legi ca „zone de acţiune prioritară” şi, mai mult, pot beneficia de sprijin financiar de la bugetele locale.
„Am trimis propunerea noastră Guvernului şi aşteptăm un răspuns. E posibil să fie necesară şi o interperelare în Parlament, fiind vorba de o lege”, spune Eugenia Borbei, şefa Direcţiei Juridice din Primărie. Centru istoric al Oradiei cuprinde 3750 de clădiri, dintre care 80 sunt clasificate ca monumente istorice.
Ar reface HCL-ul!
Arhitectul şef spune că, dacă demersul pe lângă Guvern nu va da rezultatele aşteptate, Primăria va repune în discuţia Consiliului Local vechiul regulament referitor la faţade. „Putem să îl refacem cu observaţiile Prefecturii”, spune Adriana Lipoveanu. Hotărârea Consiliului Local care prevedea obligativitatea reabilitării faţadelor din centrul istoric a fost anulată la Curtea de Apel, în urma unui atac în contencios administrativ. Judecătorii au argumentat atunci, că sub acoperirea termenului de contribuţie, Primăria introducea de fapt o taxă specială care nu se justifica legal.
C.Gh
Citiți principiile noastre de moderare aici!