Bihorenii obişnuiţi cu munca în agricultură au şansa de a câştiga bani buni în Portugalia. Pe site-ul mobilităţii europne, Eures, au fost postate trei oferte, fiecare pentru 200 de muncitori la cules de zmeură.
Condiţii
Dintre condiţiile solicitate de angajatori amintim: aptitudini fizice, capacitate de a muncă, fără antecedente penale (cazier judiciar), minim şcoala primară. „Sunt preferaţi cei cu experienţă la cules de zmeură sau la munca în sere. Contractul va fi pe o perioadă de două – trei luni”, ne-a informat Simona Burdean, consilierul Eures de la AJOFM Bihor. O altă condiţie, dar nu obligatorie, este cunoaşterea unei limbi străine: engleza, spaniola sau protugheza.
Salariul de bază lunar (pentru săptămâna de lucru de 40 de ore, cinci zile lucrătoare pe săptămână), este cuprins între 505 şi 724.94 Euro/brut/lună. Salariu lunar cu ore suplimentare (48 de ore săptămâna de lucru, şase zile lucrătoare pe săptămână) este cuprins îântre 842.02 – 1.192.02 Euro/brut/lună.
Contract este pe cel puțin două luni, începând în cu februarie, martie 2016 până în mai – iunie 2016, cu posibilitatea de integrare permanentă în cadrul companiei. Cazarea este oferită de angajator, cu un cost de 1 €/zi. De asemenea, angajatorul oferă plata în avans a drumului până în Portugalia, iar aceasta se va deduce din primele salarii.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare de la consilierul Eures de la AJOFM Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!