Fundaţia Comunitară Oradea lansează cea de-a cincea ediție a programului „Bursa talentelor”. Prin „Bursa talentelor”, Fundaţia Comunitară Oradea urmăreşte creşterea competenţelor şi abilităţilor celor care vor să dezvolte proiecte cu impact într-un domeniu de interes personal sau colectiv din orice arie de preocupări (ştiinţe umane sau exacte, arte, sport etc.).
Încurajăm şi susţinem activ, cu resurse umane şi financiare, pasiunile fiecărui doritor, de la scrierea de proiecte până la implementarea şi evaluarea lor, asigurând inclusiv gestiunea succesului sau a eşecului proiectului. Fundația Comunitară Oradea urmărește acordarea a minim 5 burse în valoare de cel puţin 4.500 de lei fiecare.
De la prima ediţie (2013) până în prezent, am oferit 38 de burse în valoare totală de 384.493 de lei. Fondurile au provenit din finanțări oferite de peste 170 de companii și donatori individuali, numărul beneficiarilor depășind 11.000 de persoane.
Bursierii, selectați de un juriu independent, vor participa la un eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea, Gala Comunității Bihorene, în cadrul căruia își vor prezenta proiectul și se vor ȋntâlni cu potenţialii finanţatori. La cerere şi gratuit, Fundaţia Comunitară Oradea asigură inclusiv pregătirea bursierilor în vederea susţinerii unui discurs în public, gestionării emoţiilor, dicţiei şi prezentării generale.
„Gala Comunității Bihorene este un eveniment în cadrul căruia Fundația Comunitară Oradea reunește în acelaşi loc cererea de burse şi ofertele finanţatorilor – companii sau persoane fizice care doresc să susțină financiar proiecte cu impact în comunitate. Bursierii vor organiza standuri de prezentare a propriilor proiecte şi vor avea ocazia să interacţioneze direct cu finanţatorii, într-un cadru decontractat.
Toţi cei interesaţi de programul „Bursa talentelor” îşi pot înscrie proiectele până la data de 2 noiembrie 2018, prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea: http://www.fundatiacomunitaraoradea.ro/activitati/bursa-talentelor”, spune Roxana Trifa, Grant Manager la Fundația Comunitară Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!