Potrivit viceprimarului Teofil Filimon, în cursul zilei de marți va fi turnat și stratul de uzură, urmând ca la finalul săptămânii strada să fie inaugurată.
„A început asfaltarea străzii Avram Iancu. Azi (luni, 18 noiembrie – n.red) se toarnă binderul, mâine (marți – n.red) stratul de uzură. Pe finalul acestei săptămâni se va deschide circulației”, a explicat Filimon la cererea reporterului Bihon.ro.
Cu încetinitorul
Așa cum Bihon.ro a mai relatat, lucrările au fost începute pe data de 17 iunie, acestea nu au fost finalizate la termenul promis inițial de municipalitate, adică până la începutul anului școlar. Muncitorii au început lucrările pe cel de-al treilea tronson în urmă cu o lună, după data de 18 octombrie.
„Până mâine (vineri 18.10.2024), trebuie să fie terminate lucrările din intersecția Avram Iancu cu strada Mihail Kogălniceanu, urmând apoi să se sape și să se înlocuiască rețelele de apă, canal pluvial, canal menajer și termoficare pe ultimul tronson, anume, de la intersecția cu Mihail Kogălniceanu până la intersecția cu Evreilor Deportați. Lucrarea va fi finalizata la timp, chiar mai repede”, explica viceprimarul în acel moment.
Cu toate că lucrările nu au fost finalizate până la termenul inițial, Filimon a transmis că termenul de execuție general al lucrării nu a fost depășit, acesta fiind stabilit de comun acord cu firma Avril (constructorii care efectuează lucrările) ca fiind data de 17 decembrie. Temenele anunțate înainte de către municipalitate au fost stabilite verbal, acestea vizând doar anumite tronsoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!