Potrivit informațiilor apărute în ultima vreme în presa vest europeană, în curând va fi interzisă instalarea centralelor pe gaz din motive de mediu. Mai întâi la locuințele noi și ulterior la cele vechi.
[eadvert]
Conform RTL.FR, centralele pe gaz produc 18% din emisiile de carbon din Franța, fiind cel mai utilizat mod de încălzire în această țară. Nu mai puțin de 37% dintre locuințele din Franța utilizează gazul ca încălzire, fiind cel mai ieftin mod de încălzire.
Francezii vor să interzică din 2021 construcția de case noi cu centrale pe gaz, iar la locuințele care au deja astfel de centrale, acestea ar trebui înlocuite până în 2024.
În Olanda, situația este și mai gravă. Potrivit NOS.NL, 95% dintre casele din această țară au cazane de încălzire pe gaz.
Interzicerea centralelor pe gaz are la bază Acordul de la Paris cu privire la schimbările sclimatice. Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice este cel dintâi acord global cu forță juridică obligatorie. Acesta a fost semnat la 22 aprilie 2016 și ratificat de Uniunea Europeană la 5 octombrie 2016.
Alternative
Soluțiile alternative la încălzirea pe gaz ar fi multiple. Acestea au fost enumerate într-un interviu pentru euroactiv.com de către Brian vad Mathiensen, academician și cercetător specializat în sisteme inteligente de energie la Universitatea din Aalborg, Danemarca. Academicianul a dat exemple alternative sistemele solare fotovoltaice și pompele de căldură, dar acestea sunt prea scumpe, adevărate „limuzine” cu energie curată, pe care majoritatea oamenilor nu și le permit.
Mai câștigați vor fi cei legați la infrastructura termică sau rețelele de termoficare. „Cel puțin 50-70% din gospodăriile UE ar putea fi deservite mai ieftin de infrastructura termică sau de rețelele de termoficare. Prin infrastructura termică, putem folosi căldura reziduală direct din industrie și indirect cu pompe de căldură la scară largă, căldura reziduală de la incinerare, solare termice, geotermale, căldură și energie combinate etc. Utilizarea surselor regenerabile de energie solară termică și geotermală în combinație cu pompe de căldură de dimensiuni mari de megawatt în termoficare este o opțiune foarte dorită pentru o integrare mai ieftină a energiei regenerabile din energia eoliană, datorită energiei cu costuri reduse. Țările care dețin infrastructura termică sunt mult mai bine poziționate pentru a trece de la combustibili fosili la combustibili regenerabili. Pentru că poți schimba pur și simplu ceea ce pui în țeavă. Aceste unități de producție mai mari pot fi schimbate mai ușor decât milioanele de gospodării cu cazane pe gaz care sunt în prezent în vigoare în toată Europa”, a precizat academicianul.
Poziția României
Poziţia României este reflectată în poziţia de ansamblu convenită de UE. Forul comunitar şi-a asumat rolul de lider global în combaterea schimbărilor climatice, angajându-se unilateral să reducă, până în anul 2020, la nivel comunitar, emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelul înregistrat în anul 1990.
UE s-a angajat, de asemenea, să treacă la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% doar dacă şi celelalte ţări dezvoltate se angajează să îşi reducă în mod comparabil nivelul emisiilor şi dacă ţările în curs de dezvoltare mai avansate pe plan economic se angajează, de asemenea, să contribuie semnificativ la efortul global de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în funcţie de responsabilităţile şi capacităţile proprii.
Din perspectiva României, Acordul încheiat la Paris transmite un semnal clar investitorilor, mediului de afaceri și factorilor de decizie privind tranziția globală către economia cu emisii reduse de carbon şi va ghida acțiunile la nivel global pe o traiectorie de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2°C. În același timp, este primul instrument multilateral obligatoriu din punct de vedere juridic și cu participare universală în domeniul schimbărilor climatice.
Trimite articolul
XLa noi multi inca asteapta gazul si astia vor sa-l scoata. Renuntati intai la petrol carbune si lemn si dupa veniti cu povesti din astea!
solutia este impadurirea!
Dacă sunteți deștepți, nu s-a înțeles sau la fel de grav nu s-a vrut retur by pass de apã caldã menajerã la bloc în apartamente? Turcu plãteşte şi vizirul scumpeşte.
asta cu CET este o tampenie caci gazul are o putere calorica si la cet si la centrala proprie. Emisiile de carbon sunt in functie de cantitatea de gaz arsa la care emisii se adauga si cele cu consumul de energie pentru transport si sa mai punem perderile din sistem. E ca si la masini cu Euro5, 6… scade emisia de CO2 la litrul de coinsum doar ca creste consumul asa ca una peste alta tot acolo iesi cu emisiile de CO2. Ceea ce se reuseste cu noile tehnologii este doiar sa scoti din centrul orasului emnisiile si sa le muti la tara sau in alte zone putin populate! La nivel planetar aceeasi emisie! Doar ca la CET pretul GCal la utilizator este dublu fata de cel cu cazanul in curte.
-
Are putere caloricã şi la cet şi la centrala proprie dar poate fi economie sã plãteşti mai puţin şi nu mai mult, aiurea, ca şi la cet, unde stai îmbrãcat bine în casã şi plãteşti rãu un saariu pe lunã de primãvarã iarnã.
Gazul de multa vreme nu mai e solutia buna.In sfarsit se scoate…la fel ca si masinile diesel. Firmele de gaz se bat unde sa mai bage repede gaz … acu cativa ani te rugai de ei sa vina.Vremurile se schimb,incet dar cu siguranta.
-
Care e solutia?
Acum 2 ani mi-am terminat de construit casa, si desi as fi optat pentru panouri solare, nu mi-le permit….
Mi-am izolat foarte bine casa, centrala pe gaz merge doar in lunile foarte friguroase fiindca ziua de ex mentin temperatura casei cu un aer conditionat….
Cat de tampiti puteti fi? Chiar deloc nu ganditi?
Hoția este la nivel European,incă n-ați învățat?…deştepți ce sunteți!
Stati flexati fake news. Nu va mai agitati. In Romania Normala si asa nu se intampla absolut nimic!
In legatura cu energia solara. Poate ca este ieftin sa construiesti panoul solar, dar partea foarte scumpa este legata de stocarea curentului electric. Acumulatorii sunt foarte scumpi, iar tehnologia de producere a acumulatorilor produce un impact foarte mare asupra mediului inconjurator prin faptul ca materialele prime pentru baterii trebuie scoase din mina (carbonat de litiu). Sa nu uitam de faptul ca si acesti acumulatori se uzeaza in timp, iar aceste deseuri trebuie depozitate in locuri spacial amenajate. in concluziem, ceea ce pa moment este ieftin in final ii foarte scump.
nu e chiar asa cat dai pe pompa de caldura si instalarea ei iti ajung banii respectivi 10 ani ca sa platesti gazul asa ca nu e chiar asa rentabila deoarece preturile sunt f. mari la pompa der caldura.
In Romania nu se aplica programul de finantare panouri fotovoltaice inceput de vreo 3 ani, din cauza incompetentei guvernelor indiferent de culoarea politica toti aplica metoda amanarii pana la pastile cailor, invocand tot felul de minciuni mizerabile si promisiuni desarte, pentru ca banii sunt bani europeni dar politrucii de la putere folosesc banii pe alte prostii iar programul in final ramane fara finantare, ar trebui ca institutiile statului sa verifice cheltuirea inutila banilor pentru programul panouri fotovoltaice si sa-i trimita pe ei care au deturnat banii unde le este locul. In tara asta nimic nu functioneaza bine si corect din cauza implicarii politrucilor parveniti si talhari de la putere care sunt interesati doar de interesele lor personale si de grup.