Constructorul lucrează la zona de trepte exterioare și gradene, ce vor conduce către promenada de pe malul Crișului Repede și care vor fi îmbrăcate în plăci de granit. În paralel lucrează la structura de beton și la părțile de rezistență ale pavilionului (Corpul C1).
„Elementul principal al amenajării îl reprezintă corpul de clădire C1, care va găzdui galeria de artă și un spațiu expozițional, care va putea fi folosit de artiștii plastici. Cupola de sticlă a spațiului expozițional va fi decorată în stil Art Nouveau, cu elemente florale, dar și cu elemente geometrice de tip Secession”, a transmis Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.
Corpul C1 va avea pereți cu gradene de apă, o fântână arteziană perimetrală și acces în parcarea subterană. Fațadele etajului vor fi retrase față de planul parterului și vor fi realizate din pereți din sticlă. Mobilierul urban va fi reprezentat prin bănci de granit cu jardiniere și stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice.
În Corpul C2 va fi amenajat un punct de informare turistică, iar Corpul C3 va găzdui un spațiu comercial realizat din structură ușoară metalică și închis cu pereți cortină, care se vor putea deschide pe timpul verii.
„În ce privește zona de pământ neamenajată, de la parcare până la Podul Sf. Ladislau, care include Statuia Mihai Eminescu, aici vor fi realizate alei pietonale cu mobilier urban, zone verzi cu jardiniere, urmând să fie plantați copaci și arbuști”, mai arată sursa citată.
Lucrările de amenajare sunt realizate de Construcții Bihor, în cadrul unui contract în valoare de peste 18,5 milioane de lei. Proiectul a fost elaborat SC Muun Concept A.B. SRL și arhitectul Pafka Ernest.
Trimite articolul
XTermen de finalizare inca 10 ani ??