CL Oradea are de votat miercuri scumpirea caldurii, de la 1 martie, cu 7,83%. Adică de la 179 lei la 193 lei/Gcal.
Chiar şi aşa, economistul-şef al Primăriei, Eduard Florea, observă că în oraşele vecine căldura e şi mai scumpă. Astfel, încă de anul trecut populaţia plăteşte 223,82 lei/Gcal în Arad şi 252,17 lei în Timişoara. Iar de la 1 ianuarie în toate oraşele s-a impus majorarea tarifelor întrucât guvernul şi-a redus subvenţia de la 46,8 la 42,50 lei/Gcal.
Municipalitatea oferă argumente pentru faptul că nu doreşte să subvenţioneze mai mult de 10% din preţul real al căldurii, după cum impune legea.
În bugetul local pentru 2011 s-au alocat deja 7 milioane de lei pentru investiţii la CET Oradea, din care 4,8 milioane pentru reţelele termice de pe strada Horea şi pieţele Unirii şi Ferdinand. În decembrie, Primăria a garantat un credit de 20 de milioane lei pentru achiziţionarea de combustibil, urmând să-l şi achite dacă CET nu va avea încasări suficiente de la asociaţii. În plus, oraşul are de acoperit cota parte de 5% din costul total de 96 milioane euro al mega-proiectului de retehnologizare a CET. Nu în ultimul rând, administraţia locală ajută financiar persoanele cu venituri mici precum şi asociaţiile care îşi termoizolează blocurile.
Municipalitatea a elaborat un plan de măsuri pentru eficientizarea activităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Oradea. Planul urmează să fie supus aprobării în şedinţa Consiliului Local de astăzi, şi a fost postat şi pe site-ul Primăriei.
Planul a fost elaborat avându-se în vedere câteva considerente majore, evidenţiate de Biroul de Presă municipal.
Astfel, urmează să fi realizate o serie de investiţii majore la nivelul serviciul public de alimentare cu energie termică prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. În esenţă este vorba de achiziţionarea unei turbine de gaz şi a trei cazane de apă fierbinte, dar şi reabilitarea unei magistrale de alimentare cu energie termică în lungime de 12 km, costul total fiind de 96,2 milioane de euro care va fi acoperit 50% de Uniunea Europeană, 45% de Guvern şi 5% de Consiliul Local Oradea.
Aceste investiţii vor conduce la obţinerea de energie termică din gaze naturale, context în care preţul gigacaloriei va fi puternic influenţat de de costul de achiziţie al gazelor naturale.
Pe de altă parte, Oradea dispune de o importantă resursă de energie regenerabilă – apa geotermală, din care se pot obţine anual importante cantităţi de energie geotermală.
Planul de măsuri face referire la eficientizarea activităţii de transport şi distribuţie a energiei termice, la producerea energiei termice din apă geotermală (instituirea preţului unic de referinţă local şi a Fondului cu Destinaţie Specială pentru Energia Geotermală), dar şi la zonele unitare de încălzire în municipiul Oradea.
Municipalitatea vrea ca acest Plan de măsuri să intre în vigoare de la 1 august.
C.H.
Pretul caldurii in marile orase
Am vrea caldura ieftina dar si „eco”
Citiți principiile noastre de moderare aici!