„Suntem o firmă mică, dar cu ambiţie mare, care ne-a ajutat să ajungem cel mai mare distribuitor autorizat de scule electrice şi de grădinărit Makita din judeţul Bihor”, se prezintă SculePrime.ro.
Prezentă pe piaţa online de scule din 2015 şi având un showroom din 2017 în Oradea, SculePrime.ro le oferă celor interesaţi de scule electrice şi de grădinărit cea mai largă gamă şi cele mai noi modele Makita la preţuri de top, atât în mediul online cât şi în mediul offline.
SculePrime.ro oferă soluţii optime pentru utilizatorii casnici şi profesionişti, indiferent dacă este vorba despre lucrări de construcţii, producţie, montaj sau de întreţinerea spaţiilor verzi.
„Ne putem mândri cu cea mai diversificată ofertă de scule de grădinărit cu acumulatori Li-Ion disponibile atât în showroom, cât şi în magazinul online. Ne puteţi găsi la adresa strada Matei Corvin nr. 58, de luni până vineri, între orele 08:00-16:00, sau accesând magazinul online www.sculeprime.ro”, spun reprezentanţii SculePrime.ro
22 de firme la „OradeaExpo”
„OradeaExpo – Târg de Rezidenţiale, Construcţii, Instalaţii şi Decoraţiuni” este un nou eveniment de anvergură organizat de Inform Media, editor al cotidienelor Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihon.ro şi Erdon.ro. Acesta va avea loc în 8 şi 9 iunie 2019 la Era Park. Evenimentul este destinat dezvoltatorilor de cartiere rezidenţiale, producătorilor de materiale de construcţii şi instalaţii, firmelor de amenajări şi decoraţiuni interioare şi exterioare, precum şi celor de grădinărit, de design, de topografie, dar şi celor de intermedieri imobiliare sau celor de credite.
Până în prezent, la „OradeaExpo” s-au înscris 22 de firme. Este vorba despre: BU BU Bucătarul Burlan (grătar plită portabil, reversibil), Holx by Ramon, Anastasia Residence, Dekoart Ceramic, Deve Prodexim, Mobexpert, Motoutilaje Brumă, Victoria Rezidenţial prin Casa Regal Imobiliare, Matros, Riwowi, Agrisorg, Alcas Italia, Happy Pool, SculePrime.ro, Leroy Merlin, Kinetic Body, Master Garden, Arikan, Instal Casa, Imperial Glass, Porcelanosa şi Sophia Oradea.
După cum s-a demonstrat, avem cea mai bună promovare atât pe print, cât şi pe online. Participanţii la „Oradea Job Expo” au fost foarte mulţumiţi, astfel încât ne aşteptăm ca şi participanţii la „OradeaExpo” să fie la fel de mulţumiţi.
Firmele înscrise la eveniment beneficiază de reclamă în Jurnal Bihorean, Bihari Napló şi Jurnal Bihorean Plus, dar şi pe Bihon.ro şi Erdon.ro. De asemenea, participanţii la „OradeaExpo” vor fi promovaţi pe paginile de facebook ale Jurnalului Bihorean, Bihari Naplo, Bihon şi Erdon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!