Aşa după cum a anunţat miercuri primarul Lucian Popuş, administraţia comunei Sânmartin a vândut joi Ştrandul Venus la SCT Felix. „Azi (joi – n.r.) s-a semnat la notar contractul de vânzare-cumpărare a Ştrandului. Automat, garanţia depusă de SCT Felix pentru licitaţie se deduce din cuantumul avansului şi poate fi ridicată de către vânzător. Urmează să virăm şi restul sumei în conturile administraţiei din Sânmartin.”, ne-a declarat consilierul juridic Bogdan Traian de la SCT Felix. O parte din banii încasaţi, circa 100 de miliarde de lei vechi, urmează să fie viraţi către CET Oradea şi Compania de Apă Oradea în contul „datoriilor istorice” ale Sânmartinului.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!