Un control tematic demarat de Primărie la acest început de an, referitor la reîncadrarea fiscală a imobilelor „cu utilităţi” devine temă serioasă de lucru pentru funcţionarii Direcţiei Economice. Municipalitatea anunţă că s-a apucat să transmită notificări tuturor proprietarilor de imobile care deţin contracte pentru furnizare de utilităţi, precum energie electrică, canalizare menajeră. „Prin notificare li se solicită contribuabililor să compleze şi să depună/transmită o declaraţie privind dotarea cu instalaţii a clădirii pe care o deţin. Declaraţia pe care persoanele fizice o vor găsi în acelaşi plic cu adresa de notificare va trebui depusă sau transmisă Primăriei, după completarea pe proprie răspundere, prin poştă până la data de 30 septembrie”, arată Primăria printr-un comunicat de presă. După 30 septembrie, Primăria iese la verificările în teren la toţi proprietarii notificaţi.
Patru categorii de instalaţii
„Declaraţia trebuie completată şi depusă sau transmisă la Primărie indiferent dacă imobilul este dotat sau nu cu instalaţii, pentru că numai în acest fel, proprietarul imobilului poate confirma sau nu situaţia existentă”, mai zice comunicatul de presă.
„Echiparea cu toate cele patru categorii de instalaţii a clădirilor deţinute de persoane fizice influenţează modul de calcul şi implicit nivelul impozitului pe clădiri datorat de acei proprietari. Obligaţia de declarare a oricăror modificări patrimoniale, care are implicaţii fiscale, este a contribuabililor. De aceea, apelăm la dânşii pentru a-şi auto-verifica dotarea clădirilor cu instalaţii şi dacă sunt întrunite toate condiţiile, să prezinte la primărie documentele pentru încadrarea în categoria clădiri cu instalaţii”, a spus directorul executiv al Direcţiei Economice din Primărie, Eduard Florea.
Fact box
Criterii de încadrare
La completarea declaraţiei, contribuabilii vor regăsi în cuprinsul ei criterii clare privind recunoşterea dotării clădirii cu instalaţii, respectiv:
– instalaţie de apă – dacă au conducte de apă în interiorul clădirii, indiferent de sursă – reţeaua publică sau sursă naturală – puţ, fântână sau izvor.
– instalaţie de canalizare – dacă clădirea este racordată la reţeaua publică de canalizare (există contract încheiat cu Compania de Apă Oradea)
– instalaţie electrică – dacă sunt cablaje electrice în interiorul clădirii, indiferent de sursa energiei electrice: reţeaua publică sau sursa proprie de producere, grup electrogen, microcentrală, etc.
– instalaţii de încălzire – dacă încălzirea se face prin calorifere, convectoare sau conducte în pardoseală/pereţi, indiferent de combustibilul folosit
Pentru ca o clădire să fie încadrată la categoria „clădire cu instalaţii”, ea trebuie să deţină cumulativ, şi aşa cum sunt prezentate mai sus, toate cele patru categorii de instalaţii. Lămuriri privind completarea declaraţiei se pot obţine telefonic la 0259-40.88.57 sau 0259-40.88.36.
Citiți principiile noastre de moderare aici!