Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a anunțat unitățile de învățământ eligibile că termenul de solicitare a finanțării pentru lucrări necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare se prelungește până la data de 20 septembrie. Lucrările finanțate se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv: grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, grupuri şcolare, colegii naţionale, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat.
Bani sunt, nu-i cine să-i ia
„Decizia a fost luată pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de unități să demareze în acest an intervențiile de acest fel, ca urmare a faptului că sumele alocate cu această destinație nu au fost solicitate în integralitate. Este vorba de fonduri în valoare 800.000.000 de lei, bani alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care reprezintă circa 66% din bugetul programului”, se arată în comunicatul MDRAP. Mai pe scurt, 800 de milioane de lei reprezintă circa 66% din bugetul programului, bani care nu au fost cheltuiți încă în cadrul PNDL. Cauzele slabei accesări a fondurilor disponibile se pare că ar fi slaba capacitate a administrațiilor locale (unele primării, mai ales din mediul rural) de a pregăti proiecte, derularea lentă a procesului de pregătire a lor, sau acestea au o altă prioritizare a solicitărilor de finanțare. Problemă întâlnită nu doar în cazul școlilor, ci în general pentru investiții în plan local. Guvernul urmează să caute soluții pentru a sprijini autoritățile locale în pregătirea de proiecte, una din soluții fiind formarea de echipe centrale de asistență tehnică în vederea dezvoltării unor proiecte-tip. La rându lsău, Ministerul Educației urmează să finalizeze maparea stării tuturor unităților de învățământ din România, pentru a putea obține fonduri europene în domeniul educației.
La nivel național, din 3.471 de unități de învățământ eligibile, 381 sunt, în prezent, incluse la finanțare prin PNDL cu suma de 257.879.369,34 lei (alocare financiară pe perioada 2016-2019), pentru lucrările necesare obținerii autorizației sanitare. Pentru alte 1.043 de unități de învățământ, unitățile administrativ-teritoriale și prefecturile au comunicat că nu se solicită finanțare, restul de 2.047 fiind unități pentru care cererea de finanțare nu a fost depusă sau a fost depusă cu documentație incompletă. „Alte 21 de unități de învățământ sunt, în acest moment, introduse la finanțare prin PNDL cu alocație parțială în sumă de 10.720.860 de lei, pentru perioada 2016-2019, pentru lucrări din altă categorie decât cele necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare” se mai precizează în comunicatul MDRAP. În Bihor 20% din unitățile de învățământ nu au ASF și ar fi îndreptățite să solicite finanțare prin programul PNDL.
Nu pot să acceseze finanțare în cadrul programului PNDL acele unități de învățământ care: au obținut deja autorizația sanitară de funcționare; sunt în curs de obținere a autorizației sanitare de funcționare; unitățile de învățământ au fost desființate; gradul de deteriorare a clădirii determină ca unică soluție construirea unei noi unități de învățământ; clădirile nu se află în proprietatea uat; numărul scăzut de elevi, școlari și preșcolari a determinat comasarea unităților de învățământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!