Sălile de clasă ar urma să fie dotate cu trei sau patru recipiente, fiecare cu o capacitate de 10 litri, pentru colectarea următoarelor tipuri de deșeuri: reziduale, plastic și doze, hârtie și carton și/sau deșeuri biodegradabile. “Unitățile de învățământ ar putea fi dotate și cu un biodigestor pentru procesarea deșeurilor biodegradabile, o activitate care are atât un rol economic, cât și unul educativ. Acestea s-ar transforma în compost care ar putea fi folosit în zonele verzi din jurul școlilor”, precizează Consiliul Județean Bihor, printr-un comunicat de presă.
Elevii nu colectează separat
Potrivit unei analize făcută de CJ Bihor, elevii din județ nu colectează separat și generează foarte multe deșeuri, ceea ce se traduce în costuri mari pentru școli, sau dacă colectează separat, operatorul colectează gunoaiele la grămadă.
„O analiză pe care am făcut-o în această perioadă arată că raportul juridic dintre școlile din județul Bihor și operatorii de salubritate nu este unitar, că deșeurile nu sunt colectate unitar. Sunt multe situații în care elevii nu colectează separat în clasă și, evident, generează o cantitate mai mare de deșeuri reziduale care costă mai mult școala. Sunt și cazuri în care se colectează separat în clasă, dar operatorul de salubritate le colectează la grămadă. Mai există o realitate, că nu sunt aceleași tipuri de recipiente peste tot în județul Bihor”, a declarat Mircea Mălan, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group, în cadrul unei videoconferințe cu toți directorii unităților de învățământ de stat.
Prin urmare, CJ Bihor a pus la punct un proiect, prin care Ecolect și operatorii de salubritate să facă un efort financiar și să pună la dispoziția școlilor recipiente de același fel pentru colectarea selectivă. Totodată, va fi creat un mecanism, de colectare și depozitare a deșeurilor, unitar la nivelul întregului județ. “Ne dorim să reușim să reducem costurile pentru școală și, cel mai important lucru, să îi educăm pe copii în ceea ce privește colectarea corespunzătoare a deșeurilor. Prin intermediul celor mici influențăm pe părinții și bunicii acestora”, a subliniat Mălan.
[eadvert]
„Colaborăm cu unitățile de învățământ, țînând cont de particularitățile fiecăreia, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru implementare”, a adăugat Horea Abrudan, inspector școlar general.
Trimite articolul
X“sau dacă colectează separat, operatorul colectează gunoaiele la grămadă.”
Bingo !