Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României organizează, în perioada 5-11 iulie, la Oradea şi la Băile Felix, a VI-a ediţie a şcolii de vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului III”.
„Concepută ca un instrument de sprijin al elitei româneşti din statele din jurul României (Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Ungaria), şcoala de vară se adresează profesorilor români de istorie din aceste state, reunind la ediţia din acest an peste 40 de cursanţi”, a informat profesorul universitar Ioan Bolovan, coordonatorul acestui eveniment.
Program încărcat
Programul, oferit invitaţilor, cuprinde conferinţe susţinute de istorici reputaţi din Cluj, Bucureşti şi Oradea (acad. Ioan-Aurel Pop, dr. Eugen Tomac, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prof. univ. dr. Mihai Drecin, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, prof. univ. dr. Ion Zainea, prof. univ. dr. Ioan Godea, prof. univ. dr. Ioan Horga, prof. univ. dr. Sorin Şipoş etc.), activităţi cu caracter didactic organizate cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, dar şi excursii documentare la obiective cu o bogată semnificaţie pentru istoria Transilvaniei şi a României.
Manifestarea beneficiază de sprijinul Prefecturii Judeţului Bihor, Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, Universităţii din Oradea, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Muzeului „Ţării Crişurilor”, Consiliului Judeţean Cluj (Revista „Tribuna”).
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!