Cursurile sunt organizate de catedra de limba şi literatura franceză-germană din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Oradea, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE) şi se adresează persoanelor cu vârste peste 14 ani.
Cursurile vor fi ţinute, în perioada 20 – 31 august, de referenţi din Germania de la Universităţile Humboldt-Berlin și Universitatea din Bielefeld.
Niveluri de învăţare
Atelierele de conversație, dezbaterile și proiectele de grup se vor desfășura în incinta Facultății de Litere, clădirea C din campusul tradiţional, în sălile C024 și C013. Data limită până la care se mai fac înscrieri este 15 august. Înscrierile se fac la adresa de email: vbuciuman@yahoo.com ori la numărul de telefon. 0770. 137. 184, persoană de contact lect. dr. Veronica Buciuman.
„Cursurile școlii de vară se vor desfășura pe niveluri diferite de învățare: începători și mediu-avansați. Taxa de 450 ron include materialele didactice și pauzele de cafea. Absolvirea cu succes a cursurilor va fi atestată printr-o diplomă de participare. Germana intensiv în 10 zile se adresează tuturor persoanelor care doresc un bun start în învățarea limbii germane pentru comunicarea de zi cu zi. De asemenea, prezența referenților vorbitori nativi de limba germană garantează un context autentic de învățare, foarte apropiat de realitatea din Germania și Austria. Atelierele sunt gândite pe teme de interes general și sunt organizate astfel încât să îmbine plăcerea jocului pedagogic cu eficiența învățării’’, arată Veronica Buciuman.
Festivitatea de deschidere a şcolii de vară va avea loc în data de 20 august, de la ora 09:00.
Fact box:
Programul școlii de vară:
Luni, 20 august:
09:00-09:15 – deschiderea oficială
09:15-10:30 – testarea și repartizarea în grupe de lucru a candidaților
10:30–12:00 – ateliere de lucru
12:00-12:15 – pauza de cafea
12:15-14:00 – ateliere de lucru
Marti – vineri (21-24 august):
09:00-11:00 – ateliere de lucru
11:00-11:30 – pauza de cafea
11:30-13:30 – ateliere de lucru
De luni – vineri (27-31 august):
09:00-11:00 -ateliere de lucru
11:00-11:30 – pauza de cafea
11:30-13:30 – ateliere de lucru
Citiți principiile noastre de moderare aici!