În seria evenimentelor menite să marcheze aniversarea a trei decenii de la reluarea învățământului superior juridic, Facultatea de Drept a Universității din Oradea organizează prima ediție a Școlii de vară „Iuris”. Cursurile estivale vor avea loc în perioada 11-13 iulie 2022 și se adresează elevilor din clasele a X-a până la clasa a XII-a, inclusiv.
[eadvert]
„Acest demers își propune să ofere o perspectivă de ansamblu asupra oportunităților pe care le oferă absolvirea Facultății de Drept, prin prisma profesiilor care pot fi exercitate de absolvenții facultății noastre. Alegerea unei cariere reprezintă un moment deosebit de important în viața oricărui absolvent de liceu. Opțiunile sunt variate, iar o atare alegere este necesar a fi făcută în cunoștință de cauză, în condițiile în care oportunitățile sunt, de cele mai multe ori, identificate prin raportare la exemple, deopotrivă pozitive sau negative, iar nu prin prezentarea acestora într-un cadru organizat”, consideră decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș.
Activitățile școlii de vară se vor desfășura în incinta Facultății de Drept a Universităţii din Oradea, str. Bulevarul Gen. Gh. Magheru nr. 26.
La desfășurarea evenimentului își vor aduce contribuția cadre didactice ale Facultății de Drept, reprezentanți ai instituțiilor partenere, dar și studenți, membrii ai ELSA Oradea.
„În aceste zile vom desfășura diferite activități, care vor include atât vizita în Campusul principal al Universității din Oradea, cât și vizite la instituțiile partenere, din domeniul juridic și al administrației publice. Suntem convinși că Școala de vară «Iuris» va fi pentru voi doar un prim pas către studenție în domeniul Dreptului ori Științelor Administrative”, subliniază Miheș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!