În cadrul programului intitulat „Şcoala Altfel”, am organizat vizite la Uzinele de Apă şi Staţia de Epurare unde li s-au prezentat elevilor procesele tehnologice şi s-au distribuit materiale promoţionale educative.
În acest semestru ne-au fost oaspeţi la Uzina de Apă nr. 2 de pe Calea Clujului elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Lucreţia Suciu, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Şcoala Gimnazială nr. 11, Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu.
Vizitatori la Staţia de Epurare au fost participanţii la Olimpiada Naţională de Geografie, elevii de la Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Husasău de Tinca.
În plus, la sediul Şcolii Gimnaziale Oltea Doamna Oradea, elevilor din clasele pregătitoare li s-a prezentat „Povestea Apei” despre circuitul apei în obiectivele Companiei de Apă Oradea.Totodată colegii de la Laboratorul CAO au realizat în faţa celor mici analize şi probe ale apei potabile. Toţi copiii au primit din partea Companiei pixuri şi orare personalizate, diplome de participare.
Vacanţă plăcută, copii! Vă aşteptăm şi în următorul an şcolar!
Citiți principiile noastre de moderare aici!