Conform explicațiilor, date de comisarul șef – Alin Haniș, cei care refuză să se legitimeze vor avea de plată amenzi care pot ajunge până la 1500 de lei. Polițiștii ar urma, pentru prima dată, să știe clar ce au voie să facă din momentul în care opresc o persoană pentru legitimare.
În proiectul de lege este prevăzut și dreptul polițistului de intra fără mandat pe o proprietate privată în anumite cazuri, precum salvarea de vieți omenești sau dacă în spațiul respectiv este un suspect de terorism sau autorul unei infracțiuni comise cu arme, explozivi sau violență excesivă. Dar polițistul va fi obligat să anunțe dispeceratul înainte de a pătrunde pe proprietatea privată.
Injuriile și gesturile obscene la adresa polițiștilor vor fi considerate infracțiuni. Proiectul de lege care promite siguranţă și încredere pentru oamenii legii le va permite să ne înregistreze audio-video și să ne amendeze în momentul unui control. În dotarea Internelor ar urma să intre sute de camere video, dar și arme noi, neletale. Printre ele, bastonul cu electroșocuri, folosit de alte state destul de des în intervenții.
Propunerea legislativă mai prevede că poliţistul are dreptul să folosească forţa fizică, procedee de autoapărare sau lovituri, cătuşe sau alte mijloace adecvate de imobilizare, mijloace neletale, precum arme cu bile de cauciuc sau dispozitive cu electroşocuri, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole, însă toate acestea se fac după avertizarea prealabilă asupra utilizării acestora şi după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor.
În proiectul prezentat este prevăzută și introducerea unui mecanism prin care repetarea comiterii unor fapte, cu ignorarea avertismentului polițiștilor în cazul situațiilor în care se tulbură liniștea locatarilor din blocuri, să devină infracțiune.
Polițist într-un singur an
Poliţiştii bihoreni au mai anunțat că între 13 – 21 ianuarie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. De reţinut că durata studiilor la cele două școli de agenți de poliție este de 1 an.
La concursul de admitere sunt scoase 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri speciale pentru rromi și 10 pentru minorități) la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, din Câmpina și 300 de locuri (dintre care 6 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități), la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.
Se renunță la limita de înălțime?
„Nu știu exact dacă va fi scoasă limita de înălțime, dar am văzut în spațiul public varinata că s-ar putea să se renunțe la limita de înălțime care știți că a generat nenumărate procese, hotărâri a unor instanțe, care se aplicau în urma unei persoane pentru a elimina o anumită posibilitate de discriminare. Un alt element de noutate sunt probele fizice care s-au modificat având în vedere că admiterea se dă în luna ianuarie”, a mai precizat Alin Haniș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!