La eveniment au participat reprezentanții ISJ Bihor, ai instituţiilor de învăţământ, profesori coordonatori de proiecte, cadre didactice, reprezentanţi ai comunității locale. Scopul evenimentului a fost diseminarea exemplelor de bune practici dobândite prin derularea proiectelor europene, facilitarea schimbului de experiență, de a comunica și de a împărtăși rezultatele și produsele realizate prin aceste proiecte, extinzând astfel impactul proiectelor, îmbunătățindu-le durabilitatea și justificând valoarea adăugată a programelor europene la nivel local, regional și european.
Evenimentul a fost deschis de Ileana Varga, director al şcolii gazdă şi a continuat cu diseminarea proiectelor Erasmus+, Comenius şi SEV. De acester proiecte au beneficiat elevi de la Colegiul Economic „P. Cosma” Oradea, Liceul Tehnologic NR.1 Salonta, Colegiul Național “Teodor Neș”, Liceul Teoretic „Arany Janos” Salonta, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, Școala Gimnazială “Ioan Slavici” Oradea, Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Oradea, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei, Colegiul Tehnic „Andrei Șaguana” și Liceul Tehnologic „Ioan Bococi”. Programul Erasmus+ reprezintă programul de finanțare al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, în domeniile educației, formării, tineretului și sportului. Programul urmărește să stimuleze dezvoltarea personală și perspectivele de inserție profesională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!