Un grup de şase tineri bihoreni, cu vârste cuprinse între 16-17 ani au participat la un schimb de experienţă organizat în Ezcaray (Spania) de către Inter Europa Rioja. Tinerii sunt membri ai cluburilor IMPACT şi această excursie vine ca o recompensă pentru activitatea desfăşurată în cadrul cluburilor IMPACT. Informaţii şi imagini de la schimbul de experienţă, care a avut loc în perioada 14 – 22 august, ne-au fost oferite de Adriana Popa, asistent social în cadrul Asociaţiei Filantropia Oradea, prin intermediul căreia tinerii s-au deplasat în Spania.
„Participanții la această tabără au fost selectați din cinci cluburi IMPACT, respectiv din cadrul liceelor: Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Colegiului Economic Partenie Cosma, Liceului Teoretic Lucian Blaga, Colegiului Național Mihai Eminescu și Colegiului Național Iosif Vulcan. Tinerii aleși au participat la cel puțin un proiect de serviciu în folosul comunității”, ne-a relatat Adriana Popa.
Din şase ţări
Pe parcursul celor nouă zile, Darius, Tabita, Cătălina, Gabriela, Cătălin și Adela, sub coordonarea a doi adulți (dintre care unul este lider al clubului IMPACT din Liceul Teoretic „Lucian Blaga” – Ioana Șandor), au experimentat, au învățat și s-au distrat cot la cot cu alți tineri din: Spania, Franța, Germania, Italia și Finlanda. Tinerii au învățat să creeze o companie/ONG distrându-se. Au gândit servicii utile pentru comunitate, au creat un context, un sens, le-au prezentat într-un mod artistic, folosind materialele puse la dispoziție: creioane, plastelină, hârtie colorată, scotch, markere, cartoane, lipici etc, au îmbunătățit, au inovat și impresionat un juriu critic.
„Scopul acestui schimb a fost să ofere tinerilor șansa și exercițiul, dar și gustul pentru o schimbare pozitivă, să-i provoace să fie creativi, să înțeleagă că schimbările stau în puterea lor. În fapt, proiectele care le-au gândit și prezentat într-o echipă multiculturală pot fi planuri reale de viitor ale unei generații mai responsabile, care să se simte bine, făcând bine”, a precizat Adriana Popa
Aceasta a adăugat că pe lângă scopul propus, beneficiile au fost mult mai multe și extrem de greu de cuantificat, iar amintirile de o valoare inestimabilă.
Ce înseamnă IMPACT?
IMPACT este un program al Fundației Noi Orizonturi, un model educațional și de schimbare socială care constă într-o reţea de cluburi extinsă atât la nivel național, cât și internațional. Acest program a ajuns și în Bihor prin parteneriatul încheiat cu Asociația Filantropia Oradea, moment în care au fost înființate 10 cluburi în 10 școli din Oradea la care s-au înscris și se mai pot înscrie elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani pentru a dobândi abilităţi pe baza a patru componente de dezvoltare: Cetăţenie Activă, Angajabilitate, Antreprenoriat Social şi Leadership. IMPACT este un progam de success care a dovedit o aplicabilitate reală –copii și tineri identifică probleme reale din comunitate şi găseasc prin proiecte de serviciu în folosul comunității soluţii creative pentru rezolvarea lor.
Anul trecut, proiectele tinerilor IMPACT din ţara noastră au ajuns la peste 13.000 de persoane, printre care: copii săraci, vârstnici bolnavi sau tineri cu dizabilităţi. Programul IMPACT este unul 100% românesc, iar eficienţa lui a făcut ca acesta să fie replicat la nivel internaţional în: SUA, Honduras, Republica Moldova, Republica Dominicană, Armenia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!