Potrivit datelor prezentate de către CJSU, 64 de localități bihorene se află în scenariul roșu, depășind rata de infectare de 3 la mia de locuitori. Potrivit Hotărârii CJSU, nr.50 din 17 noiembrie 2020, cea mai mare rată de infectare coronavirus a fost înregistrată în comuna Câmpani (13.40‰), urmată de Boianu Mare (10.99‰), Sântandrei (9.66‰) și Oradea (7.49‰).
[eadvert]
Celălalte 60 de localități, care se află în scenariul roșu sunt: Pietroasa, Oşorhei, Tărcaia, Municipiul Beiuş, Municipiul Salonta, Săcădat, Sălard, Municipiul Marghita, Paleu, Nojorid, Sânmartin, Cărpinet, Ceica, Derna, Tarcea, Abrămuţ, Borş, Olcea, Tulca, Curtuişeni, Oraşul Vaşcău, Sârbi, Oraşul Nucet, Oraşul Ştei, Oraşul Aleşd, Buduslău, Chişlaz, Bulz, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Cefa, Sâmbăta, Lunca, Popeşti, Batăr, Biharia, Hidişelu de Sus, Măgeşti, Tinca, Bunteşti, Girişu de Criş, Curăţele, Vadu Crişului, Cetariu, Oraşul Valea lui Mihai, Abram, Bratca, Aştileu, Şoimi, Tileagd, Auşeu, Copăcel, Pocola, Budureasa, Ciumeghiu, Lugaşu de Jos, Criştioru de Jos, Lazuri de Beiuş, Balc, Viişoara.
Restricții
Potrivit documentului CJSU, restricțiile aplicate localităților aflate în scenariul roșu se referă la interzicerea activității cu publicul a localurilor în interior, cu precizarea că este permisă livrearea la domiciliu, sau prepararea în regim de catering. Alte restricții vizează domeniul cultural, și instituțiile de spectacole, concerte. Activitatea operatorilor economici în spații închise în domeniul piscinelor, locurilor de joacă și sălilor de noroc este interzisă.
19 localități, în scenariul galben
Alte 19 localități bihorene se află în scenariul galben, având o incidență cumulată a cazurilor de coronavirus, de 1,5 la mia de locuitori. Potrivit documentului emis de CJSU, acestea sunt: Cociuba Mare, Avram Iancu, Brusturi, Finiş, Roşiori, Drăgăneşti, Şuncuiuş, Lăzăreni, Rieni, Oraşul Săcueni, Holod, Spinuş, Borod, Remetea, Uileacu de Beiuş, Dobreşti, Sâniob, Ineu, Diosig.
Restricțiile care se aplică acestor localități:
• Activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 06.00-22.00;
• Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
• Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
Lista localităților în care se impun măsuri de restricționare se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!