Disensiunile dintre Centrul Creştin Salem, pe de o parte şi Primărie cu Liceul Penticostal Betel, pe cealaltă parte, au răbufnit, joi, în Consiliul Local(CL).
Ceea ce clamau cei de la Salem săptămîna trecută, s-a consumat, joi, în plen: executivul a iniţiat un proiect pentru anularea destinaţiei de drum public a unui teren proprietate publică, lipit de parcela pe care se află Centrul Salem, în strada Nicolae Şova. Ulterior, Salem va fi expropriat de aproximativ 1.500 mp pentru a amenaja un… drum public!
Terenul oraşului a fost îngrădit, în mod abuziv, de Liceul Betel şi este încorporat curţii şcolii.
Legătura cu Centura
Schimbarea destinaţiei de drum public a parcelei ocupate de penticostali e justificată de executiv prin faptul că se va amenaja un drum de legătură al zonei cu Centura, în continurea străzii Alexandru Haşaş, care trebuie neapărat să fie cât mai drept.
Folosirea terenului Primăriei ar fi însemnat un zig-zag pe câţiva metri, la intersecţia cu strada Nicolae Şova.
„Am identificat o stradă care e suficient de largă, Alexandru Haşaş, a cărei prelungire în mod normal, tehnic, trebuie să vină până în Centură. Am avut acest teren care este trecut cu statut de stradă dar nu putem face drum pe acest teren pentru că nu se poate face o stradă principală în zig-zag”, declară primarul Ilie Bolojan.
„Regimul de viteză al unui atare drum poate fi şi de maxim 50km/oră”, ne-a declatat primarul Ilie Bolojan, referindu-se la un drum între case, în vecinătatea unor aşezăminte sociale frecventate mai ales de copii.
Contra
Edilul a primit contra-argumente la prelungirea str. Haşaş până-n Centrură, peste terenul Salem-ului, chiar de la pastorul Teodor Ciuciui.
„Despre drumul care se doreşte a fi desfiinţat se spune că nu asigură continuitatea reţelei stradale. Ţin să vă invit pe strada Alexandru Haşaş, care se vrea continuată direct în Centură. E de văzut legătura străzii Haşaş cu strada Ciheiului. Acolo, strada are 3,5m lăţime şi are două gâtuiri în zig-zag. Dacă vreţi să menţineţi acest proiect, să asiguraţi continuitatea reţelei stradale, va trebui să demolaţi un bloc cu două scări, pentru că strada merge exact perpendicular pe acesta”, arată protestatarul. Acesta s-a prezentat la şedinţa Consiliului local însoţit de mai mulţi susţinători, care au afişat lozincile „Mergem la CEDO”, „Stop discriminării” şi „Respectaţi dreptul la proprietate”.
Teren pentru penticostali
„Vreau să vă asigur că, prin acest proiect, se vor cheltui alţi bani publici pentru un drum care deja există. Printr-un comunicat primit de la Instituţia Arhitectului Şef ni se comunică că acest lot care se vrea să se dezmembreze va fi cedat bisericii penticostale. Ne simţim defavorizaţi şi disceriminaţi, noi fiind riverani pe cealaltă parte. Se crează un precedent: orice liceu din oraş va putea cere exproprierea vecinilor. Vă avertizez că beneficiarul acestei exproprieri este Biserica Betel, nu liceul”, s-a adresat acesta consilierilor, expunând un alt argument invocat de edili recent – că Liceul Betel nu dispune de spaţiul legal prevăzut pentru elevi.
Susţinere de la UDMR
Cauza celor de la Salem şi-a găsit susţinere UDMR. „Executivul să găsească o soluţie de înţelegere între proprietari”, a cerut Ritli Csongor. „Dacă votăm, vom da motiv pentru expropriere, în condiţiile în care acolo, lipit de acest teren, există un drum”, crede el. Consilierul cere executivului altă soluţie tehnică sau alt traseu. A cerut lămuriri şi drespte „efectele” votului pe acesta proiect.
„Dacă nu trece acest material, orice şofer va putea trece cu maşina prin curtea unui liceu cu 1.150 de copii”, l-a lămurit, prompt, edilul Bolojan, expunând latura socială a problemei. De altfel, şi în prezent, terenul primăriei are destinaţia de drum public dar nu este folosit ca atare.
Răspunsul său doar l-a întărâtat pe UDMR-ist: „la această masă a Consiliului local s-a votat destinaţia de drum public a terenului. Nu poate fi un argument pentru schimbarea destinaţiei faptul că azi nu se respectă hotărârea de consiliu care a stabilit acea destinaţie!”.
Va urma, probabil
Proiectul de hotărâre nu a întrunit majoritatea de voturi necesată promovării, din cauza celor 6 voturi abţinere ale UDMR. Cu 17 voturi, în condiţiile în care erau necesare 18, acesta a picat, pentru că mai mulţi consilieri ai puterii locale au absentat. Conform uzanţelor, este de aşteptat să revină în mapa consilierilor locali, îndată ce maşina de vot PSD-PNL plus cei trei foşti PDL-işti, va reveni din concedii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!