A explodat mămăliga culturală, ieri, în Consiliul Local, la finalul ședinței extraordinare a deliberativului local.
Artistul plastic Vioara Bara, președinta Uniunii Artiștilor Plastici, a intervenit la finalul întrunirii și și-a revărsat peste consilieri reproșurile și frustrările adunate după ce a bătut degeaba la uși închise din Primărie, spune artista.
Președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Oradea reclamă, în general, că orașul este lipsit de o galerie decentă de artă, că membrii UAT nu beneficiază de facilități pe care orașe mai sărace le acordă și în special că, deși i s-a promis sprijin pentru o importantă expoziție de artă contemporană, angajamentele edililor nu se concretizează.
„Noi, în Oradea, de 20 de ani suntem mințiți că vom avea o galerie. În 90 eram pe primul loc în țară, azi stăm cu mâna întinsă la Primărie să ne dea o galerie. Domnii mei, Oradea are nevoie de cultură. Ce se întâmplă în Oradea e genocid cultural”, a declamat artista, adresându-se aleșilor.
Vioara Bara reclamă că spațiile înghesuite alocate în Cetate și mica galerie de pe Corso nu pot susține expoziții cu lucrări de mari dimensiuni, și nici colaborarea cu oamenii primarului Ilie Bolojan nu e dintre cele mai grozave. „Angela Lupșea mereu lasă lucrurile în aer. A lăsat o hârtie la dl. Bolojan și a intrat în concediu. Avem expoziția de la Muzeul Național de Artă Contemporană și nu avem unde expune lucrările”, a reclamat artista, precizând că a primit promisiuni că Municipalitatea se va ocupa de problema suporturilor pentru aceste lucrări, dar până acum promisiunea a rămas doar o vorbă.
A primit un fel de răspuns din partea viceprimarului Mircea Mălan, dar nu și o soluție concretă la problema imediată.
„Nu e îndreptățit să spuneți că în Oradea are loc un genocid cultural, Executivul e preocupat să găsească o galerie de artă, dar din păcate nu s-a putut face asta pe fonduri europene.
V-am pus la dispoziție Sinagoga Zion, pentru expoziții și spații din Cetate. Vă victimizați inutil, creați artificial un conflict, care nu există în realitate”, crede vicele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!