Potrivit reprezentanților IPJ Bihor, au fost identificați 18 conducători auto care au părăsit locul faptei în cazul accidentelor rutiere cu victime. Procentajul este de 100% în acest caz.
Scade numărul de persoane decedate în accidente
Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere pe drumurile din județ a scăzut cu 5%, de la 39 de persoane la 37.
”A existat o evidentă corespondenţă între principalele cauze generatoare de accidente şi sancţiunile aplicate pentru încălcările de gen ale regulilor rutiere. Astfel, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor, principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere în cursul anului 2022 au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea priorității de trecere vehiculelor, indisciplina pietonală, neacordarea priorității de trecere pietonilor și abaterile comise de bicicliști” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În cursul anului 2022, poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 38.985 de sancțiuni contravenționale, din care 16.850 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 1.864 pentru indisciplina pietonilor și 3.428 pentru abaterile comise de bicicliști.
Aproape 7000 de permise de conducere reținute
În 2022 au fost reținute 6.939 de permise de conducere (1.525 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale, 766 pentru conducere sub influența alcoolului, 256 pentru neacordarea de priorității de trece pietonilor,) și au retras 2.796 de certificate de înmatriculare a vehiculelor (din care 51 pentru poluare fonică).
[eadvert]
Totodată, în colaborare cu structurile de ordine publică, au fost aplicate conducătorilor auto 48.717 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 25.055.855 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!