„Declaraţia D200 se completează şi
se depune de către persoanele fizice care au
realizat alte venituri – activităţi
independente, cedarea folosinţei bunurilor,
activităţi agricole impuse în sistem
real, câştigurile rezultate din transferul
titlurilor de valoare, câştigurile din
operatiuni de vânzare-cumpărare de
valută la termen, pe baza de contract”, ne-a
informat Ioan Mihaiu, directorul executiv al
Direcţiei Generale a Finanţelor Publice
(DGFP) Bihor.
Potrivit legii, în sintagma
„entităţi nonprofit” se
încadrează pe lângă
asociaţii şi fundaţii şi cultele
religioase recunoscute în România,
organizaţiile sindicale, patronatele, partidele
politice, asociaţiile de proprietari, casele de
ajutor reciproc ale salariaţiilor, în
măsura în care, potrivit legilor proprii de
organizare şi funcţionare
desfăşoară activităţi
nonprofit, iar sumele primite din impozit să fie
folosite în acest scop. „Contribuabilii –
persoane fizice care îşi exprimă
această opţiune pot solicita
direcţionarea acestei sume către o
singură entitate nonprofit”, a precizat
Mihaiu.
De pe net
În acest an Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală nu mai trimite prin
poştă plicurile cu formularele
declaraţiei D200, astfel contribuabilii vor trebui
să le descarce de pe site-ul Ministerului
Finanţelor Publice la adresa:
http://www.mfinante.ro/anaf/asistenta contribuabili/.
Formularele mai pot fi solicitate gratuit de la
administraţiile de care aparţine persoana
fizică. „Originalul declaraţiei D200 se
depune la unitatea fiscală în a cărui
rază teritorială îşi are
domiciliul contribuabilul, pentru persoanele fizice cu
domiciliul fiscal în Romania”, a punctat
Ioan Mihaiu.
Declaraţiei se mai poate trimite şi prin
poştă, recomandat. În judeţul
Bihor, conform datelor înregistrate în
ultimii ani, circa 25.000 de contribuabili trebuie
să depună declaraţia D200.
Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a
declaraţiilor de venit, de către persoanele
fizice, constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 10 lei la
100 lei.
Informaţii suplimentare pot fi obţinte de la
compartimentul de asistenţă din cadrul
unităţiilor fiscale teritoriale sau Biroului
Metodologie şi Asistenţă Contribuabili
din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice Bihor, camera 303 sau telefon 0259/433.056.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!