Pentru a nu ajunge în imposibilitatea de a putea depune cererile, având în vedere faptul că doar până pe data de 28 octombrie inclusiv se mai pot depune cereri pentru solicitarea plăţilor în cadrul PNDC la specia bovine, şi au depus cereri doar 4.273 beneficiari dintr-un total de aproximativ 8.000 de posibili beneficiari eligibili, reprezentanţii APIA Bihor fac un apel către fermierii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate să se prezinte la Agenţie. „De asemenea, îi rog pe primarii şi pe medicii veterinari concesionari să îi informeze şi să îi sprijine pe fermieri în demersurile legale necesare întocmirii dosarelor pentru cereri ca să le poată depune în termen deoarece după data de 28 octombrie nu se mai preiau cereri”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Fermierii care deţin un efectiv de minimum 20 de capete de vaci în exploataţie la data depunerii cererii vor depune cererile numai la Centrul Judeţean APIA Bihor (Oradea, str. Matei Corvin, nr. 1).
Tuturor potenţialilor beneficiari, înaintea prezentării la APIA, le recomandăm să treacă pe la medicul veterinar pentru solicitarea adeverinţei emisă prin proceduri SNIIA şi pentru a clarifica situaţia animalelor pentru care se pot solicita sprijin financiar, urmând a verifica următoarele aspecte: existenţa paşapoartelor, înregistrarea animalelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE).
APIA verifică administrativ îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, conform procedurii elaborate, în Baza Naţională de date a ANSVSA”, director executiv Florian Pavel.
Pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
Solicitanţii care au înregistrată exploatația în judeţul Bihor trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploatații cu cod ANSVSA la centrul local al APIA Bihor pe raza căruia este înregistrată exploataţia însoțită de mai multe documente.
Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.
Vizare
Organizațiile/asociaţiile crescătorilor de bovine din judeţul Bihor, legal constituite, care eliberează adeverința prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului sunt: Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Animale Domestice şi Păsări Bihor, Asociaţia Fermierilor Crescători de Bovine Bihor, Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bihoreana Chislaz şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Marghita.
Producătorii agricoli care deţin un efectiv de minimum 20 de capete vaci în exploataţie la data depunerii cererii, în termen de trei luni de la 28 octombrie 2013, vor înscrie întreg efectivul de vaci în Registrul genealogic al rasei deţinut de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic.
Asociaţia crescătorilor de bovine din judeţul Bihor care eliberează adeverința prin care se confirmă înscrierea animalelor în Registrul genealogic al rasei este Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Animale Domestice şi Păsări Bihor.
Cuantumul primelor pentru anul 2013 se stabilește de către MADR, după data de 1 martie 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!