Gradul de încasare al amenzilor scade de la an la an la nivelul Primăriei Oradea. Semn că cei mai înrăiţi contravenienţi ştiu că nu pot fi obligaţi să-şi achite amenzile şi deseori îşi sfătuiesc şi anturajul să le ia exemplul.
Potrivit statisticii prezentate joi de conducerea Direcţiei Economice din cadrul Primariei, în anul 2008, s-au încasat 5,9 milioane lei din totalul de 12 milioane datorat de contravenienţi (grad de încasare de 49,34%). În 2009 s-au încasat 5,4 milioane lei din totalul de 13,6 milioane datorat (grad de încasare de 39,73%). Iar în 2010, s-au încasat 5,9 milioane din totalul de 15,4 milioane lei (grad de încasare de 38,33%).
Studenţi rebeli la volan
„Cele mai multe amenzi sunt cele aplicate pentru contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Dar din păcate şi aici gradul de încasare este de doar 52%. O bună parte din amenzile neplătite revin unor studenţi din alte oraşe sau chiar din străinătate, care după absolvire pleacă şi nu mai putem, practic, să-i urmărim pentru recuperarea contravalorii amenzilor”, a declarat Eduard Florea.
Potrivit acestuia, degeaba s-a încercat să fie puşi contravenienţii la muncă în contul amenzilor neonorate. „Instanţa ne-a respins cererile motivând că propunerile de muncă în folosul comunităţii trebuie făcute de agentul constatator. Ca urmare, vom inventaria cazurile în care contravenienţii nu au plătit zeci sau sute de amenzi, fără să-i putem executa silit, şi le vom retrimite Poliţiei sau Jandarmeriei”, a mai spus Florea.
Acuză legea blândă
Pe de altă parte, economistul-şef al Primăriei e pesimist în privinţa finalităţii demersurilor.
„Am luat legea să vedem ce se întâmplă când o persoană nu execută sentinţa de muncă în folosul comunităţii. Ei bine, actuala lege prevede doar amendă. Înainte vreme, când depăşeai o limită de amenzi intrai la infracţiune. Consider că legea ar trebui corectată căci altfel nu se atinge scopul acestor amenzi”, a conchis Eduard Florea.
De aceeaşi părere s-a arătat şi adjunctul său în ce priveşte sancţionarea efectivă a prostituatelor, studenţilor periculoşi la volan, a cerşetorilor, scandalagiilor sau rromilor care vând nimicuri în locuri neautorizate.
„Pentru noi sunt cazuri de nerezolvat dacă nu au bunuri salariale sau imobile. Scopul amenzilor este de sancţionare şi îndreptare a contravenienţilor. Dar dacă ele nu se finalizează prin plată sau muncă, evident că nu îşi ating scopul. Ba mai mult, recidivează. Consider că trebuie modificată legislaţia. Contravenienţii rău-platnici nu vor presta muncă socială dacă nu sunt constrânşi cu închisoare. Legea veche nu era proastă”, a apreciat Tănase Miculescu. Totodată, acesta a mai comentat de ce încasarea amenzilor a fost trecută la primării ca un cadou otrăvit.
„La Fiscul de Stat aveau un randament şi mai scăzut de încasare. Aceste amenzi sunt o grea povară, care ne obligă să proiectăm bugete la început de an pe care să le schimbăm la final de an”, a mai spus Miculescu.
C.H.
Lege pentru munca fara acordul amendatului
Jandarmii au pus prostituatele la lucru
Si Bolojan ar vrea temnita pentru rau-platnicii lenesi
Amenzi vechi, anulate in Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!