„La 31 decembrie aveam datorii zero faţă de CET. E posibil ca domnul director Dragoş Gligor să se fi referit la factura noastră pe luna ianuarie, dar ea nu ajunsese atunci la noi. Întradevăr, facturile lunare pentru SC Zahărul pot ajunge spre un milion de lei, mai ales în sezonul rece, când prelucrăm sfecla recoltată în toamnă. Suntem mari consumatori, dar şi mari plătitori. Noi întodeauna ne-am plătit facturile la timp şi nu dorim ca din cauza unor interpretări mai puţin inspirate să fie afectată imaginea SC Zahărul în raport cu partenerii interni sau externi”, ne-a anunţat marţi juristul Vasile Baba.
Reamintim că imediat după protestul spontan făcut de angajaţii CET pe 28 ianuarie, directorul Gligor a explicat situaţiilor datoriilor faţă de furnizori dar şi a clienţilor restanţi.
Astfel, directorul CET a enumerat pe lista principalilor datornici la CET pe Electrica Furnizare Nord (aproape 9,5 milioane lei), Electrica Distribuţie Nord (2,5 milioane lei) şi Transelectrica Bucureşti (2,3 milioane de lei), Zahărul Oradea (830 de mii de lei), Turism Băile Felix (290 de mii de lei) şi Spitalul Clinic Judeţean (120 de mii de lei).
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!