Duminică seară, Vasile H. (47 ani) rula cu un Ford la Roşiori. Poliţiştii de frontieră de la Diosig care efectuau misiunea de post control pe comunicaţia Oradea – Satu Mare, l-au oprit pe sătmărean pentru control la Roşiori.
Şoferul a recunoscut în faţa poliţiştilor de frontieră că nu posedă permis de conducere, motiv pentru care a fost poftiţi la sediul S.P.F. Diosig pentru cercetări. Poliţiştii au aflat că sătmăreanul figura în evidenţe cu permisul de conducere reţinut din 21 august anul acesta, după ce a fost implicat într-un accident cu victime.
Sătmăreanul e cercetat în stare de libertate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!