Grupul a fost reţinut la aproximativ 300 metri faţă de linia de frontieră şi a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, a rezultat faptul că este vorba de un cetăţean din India, şi doi cetăţeni din Afganistan, cu vârste între 22 şi 27 de ani, care încercau să ajungă dincolo de graniţă ilegal.
Alţi trei curajoşi
Ieri dimineaţă, la ora 7:20, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din Borş a reţinut alţi trei bărbaţi care încercau să ajungă ilegal în Ungaria. Cei trei au fost reţinuţi la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba de trei cetăţeni pakistanezi cu vârstele între 25 şi 28 de ani care intenţionau de asemenea să ajungă ilegal în spaţiul Schengen. „Poliţiştii de frontieră au întocmit în ambele cazuri lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun” informează comisar şef de poliţie Lazăr Dan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!