Alte şase blocuri de locuințe au fost reabilitate termic în Oradea, pe străzile Cazaban şi Sf. Apostol Andrei, printr-o finanțare nerambursabilă, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.
Este vorba despre blocurile X 13 (str. Cazaban 20/A), X 14 (str. Cazaban 20/A), P 5 (str. Cazaban 4), P 3 (str. Cazaban 8), P 64 (str. Cazaban 3) și PB 9 (str. Sf. Apostol Andrei 105).
Valoarea totală a contractului este de 2.385.253 lei, din care valoarea eligibilă este de 2.019.936, iar valoarea neeligibilă de 365.317 lei. Procentual, contribuția Uniunii Europene este de 49,20%, a Guvernului României – 10,80%, iar a beneficiarilor (Primăria Oradea și asociațiile de proprietari) – 40%.
Factură mai mică
„În urma finalizării acestor lucrări, 271 de persoane se bucură de un confort sporit al locuințelor lor, lucrările de reabilitare termică îmbunătățind astfel condițiile de viață a locuitorilor. Totodată, ele sprijină economia locală, respectiv firmele care furnizează materiale de construcții și care își cresc numărul de angajați. Principalii beneficiari ai lucrării sunt, însă, locuitorii, care vor beneficia de un confort termic sporit și vor plăti o factură la energie semnificativ mai mică decât până acum. Un alt efect al reabilitării termice este reducerea poluării ca urmare a consumului scăzut de energie. Pe de altă parte, orașul câștigă la capitolul aspect, pentru că toate aceste blocuri reabilitate termic capătă o înfățișare urbană corespunzătoare. Pot să vă spun că aceste lucrări sunt incomparabile cu ce s-a mai executat în materie de izolare termică în Oradea, ele fiind de o calitate deosebită”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan. Lucrările au fost executate de către firma SC Conpila SRL Oradea, pentru 1,67 milioane de lei, adică un preţ la 89,65% din valoarea estimată a lucrării.
Ce s-a făcut
Lucrările de reabilitare termică a anvelopei clădirilor au constat în: izolarea termică a părții opace a fațadelor; înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în bloc, cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată); închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților; termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă, respectiv izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel în cazul existenței șarpantei; izolarea termică a planșeului peste subsol. JB – C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!