Finalul lunii februarie a adus copiilor din cadrul alternativei educaţionale Step by Step un dar minunat: „Sărbătorirea celor 600 de zile de şcoală”.
Astfel, elevii clasei a III-a step by step de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga” Tinca au sărbătorit, în 16 februarie, 600 de zile de şcoală.
Cu emoţii, entuziasm şi creativitate, învățătorii: Popa Minodora și Orban Iuliu alături de elevii lor, părinţi şi invitaţi au realizat o sărbătoare plină de semnificaţii, metaforă generatoare de noi idei şi aşteptări valoroase pentru toţi cei prezenţi.
Mesajul zilei, asemenea unui far călăuzitor, le-a îndrumat paşii şi i-a făcut pe copii să pătrundă în cunoaşterea sarcinilor pe centre, realizarea întâlnirii de dimineaţă, noutăţile şi celelalte momente ale zilei.
Copiii clasei, fascinaţi de numărul 600 şi multiplele implicaţii care derivă din acest concept, au realizat colecţii uimitoare pe care le-au expus în clasă şi holul şcolii: lănțișorul din macaroane, căsuța din scobitoare, robotul din piese LEGO, copacul din cereale, copacul din bețișoare de înghețată s.a.
Toate activităţile realizate la centrele de activitate au avut ca idee centrală „600 de zile de şcoală”; copiii au cântat, s-au jucat și s-au bucurat.
A fost o activitate deosebită, sensibilă şi cu multiple semnificaţii.
Prof. Orban Iuliu
Citiți principiile noastre de moderare aici!