Prima zi a manifestării, cea de sâmbătă e dedicată în special manifestărilor cultural- artistice. Vernisajul expoziţiei aniversare e primul moment al evenimentului şi este prevăzut să aibă loc la sala de sport între orele 10-11,30. Între orele 12,00-13,00 are loc deyvelirea plăcii comemorative. Deschiderea festivă a evenimentului şi programul cultural sunt prevăzute, conform desfăşurătorului să se deruleze între orele 15,30-19,00. De la ora 21,00 tinerii se pot distra la discotecă. Duminca e dedicată manifestărilor spirituale şi sportive. Slujba religioasă începe la orele 11,00 şi durează o oră. Programului sportiv îi este dedicat intervalul orar 12,30-14,30.
La întreprinderea contelui Betlen
Populaţia comunei Şinteu însumează un total de 1289 locuitori.
Pe teritoriul comunei Şinteu, se întâlnesc aşezări specifice tipului risipit, caracteristice zonelor de munte, unde gospodăriile se află la distanţe apreciabile unele de altele.
Locuitorii comunei Şinteu sunt în procent de aproape 100% de religie romano-catolică. Slovacii colonizaţi aici, au constituit forţa de muncă pentru defrişarea pădurilor. Lemnul, mai târziu, a fost folosit drept combustibil pentru prima manufactură de sticlărie înfiinţată în 1790, la Huta Voievozi (în limba slovacă Stra Huta).Din anul 1841, a început să se producă articole de sticlărie şi în localitatea Pădurea Neagră. Concurenţa care o va face noua fabrică de la Pădurea Neagră, fabricii de la Huta Voievozi, la care s-au adăugat şi epuizarea resurselor naturale din împrejurimi, mai ales de cuarţ şi combustibil pentru topirea masei de sticlă, vor duce la încetarea activităţii acesteia, spre sfârşitul secolului XIX. În preajma anului 1848, în aşezările din această zonă, viaţa populaţiei prezenta aspecte variate şi complexe. Pe lângă ţăranii liberi, exista masa ţăranilor iobagi cu pământ neîndestulător, precum şi jeleri urbariali şi alodiali fără pământ, doritori cu toţii de un trai mai bun.
Revoluţia din 1848 a înlăturat principalele piedici care stăteau în calea dezvoltării economiei capitaliste, astfel foştii iobagii urbariali devin micii proprietari.
În munţii Plopişului, în cătunul Şinteu, pe lângă Huta de sticlă, care îşi încetează activitatea spre sfârşitul secolului, mai exista şi întreprinderea contelui Bethlen, pentru exploatarea pădurilor, una dintre cele mai prospere din Bihor.
În anul 1831, a luat fiinţă în cătunul Nova Huta (Şinteu), o şcoală confesională romano-catolică, cu predarea în limbile maghiară şi slovacă, iar în primii ani ai secolului XX, ca urmare a programului special adoptat de guvern pentru Bihor, aceasta devine şcoală de stat, cu predarea în limba maghiară.Între cele două războaie mondiale la Şinteu a existat o şcoală cu predare în limba slovacă.
În 20 aprilie 1919, a fost înlăturată dominaţia habsburgică, odată cu intrarea Armatei române în Oradea, după Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Din acest moment începe integrarea firească a Şinteului şi a văii Crişului Repede în realităţile economice şi politice ale României.Reforma agrară din 1921, a avut o influenţă pozitivă asupra dezvoltării economice a Şinteului şi localităţilor componente, contribuind la ridicarea standardului de viaţă al oamenilor.
Slovacii colonizaţi aici, au constituit forţa de muncă pentru defrişarea pădurilor. Lemnul, mai târziu, a fost folosit drept combustibil pentru prima manufactură de sticlărie înfiinţată în 1790, la Huta Voievozi (în limba slovacă Stra Huta).Din anul 1841, a început să se producă articole de sticlărie şi în localitatea Pădurea Neagră.
Vizită prezidenţială
Zona Şinteului este o zonă propice culturii cartofului. De aceea, aici din 1996, în fiecare an are loc Festivalul cartofului. Ediţia din 2009 a Festivalului cartofului a fost una cu totul deosebită, aceasta fiindcă slovacii s-au bucurat de vizita preşedintelui Slovaciei, Ivan Gasparovic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!