,,Manifestările vizează diferite activităţi specifice şi de interes pentru cei 150 de copii şi tineri participanţi, respectiv spectacole artistice, ateliere de creaţie, concursuri sportive. Tot în această perioadă ei vor putea cunoaşte activităţi şi tehnici de intervenţie ale diferitelor instituţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Totodată, cei 1.730 de copii din sistemul de asistenţă socială şi protecţie socială ai instituţşiei noastre vor primi cadouri’’, a anunţat Ştefan Goţia, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor.
Săptămâna copilului, organizată de DGASPC Bihor , va debuta astăzi de la ora 10:00, în Parcul ,,Nicolae Bălcescu’’ cu un spectacol artistic susţinut de Carla Marin, precum şi cu un program de cântece, poezii şi dansuri prezentate de copiii de la Căşuţele ,,Pasărea Măiastră’’, ,,Casa Noastră’’ şi ,,Steaua Norocoasă’’. Tot aici vor avea loc ateliere de creaţie, coordonate de Jakabfy Emma, ateliere de confecţionare de bijuterii, mărgele, decoraţiuni şi obiecte ambientale. Copiii vor fi îndrumaţi de Toth Beata.
Clovnii Asociaţiei Caritas Eparhial le vor aduce copiilor şi tinerilor zâmbetul pe chip şi în suflet.
Evenimentele vor continua în ziua de 1 Iunie cu un Festival al Prieteniei. Festivalul va cuprinde o expoziţie de desene şi un program artistic. Ambele se vor derula la Teatrul pentru Copii şi Tineret ,,Arcadia’’.
În 2 iunie, copiii din sistem vor vizita Grădina Zoologică din Oradea, iar în 3 iunie vor efectua o vizită şa Pompieri.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!