Zi de zi, de atunci şi până în prezent, personalul acestei subunităţi a acţionat cu profesionalism, devotament şi spirit de sacrificiu pentru îndeplinirea cu maximă responsabilitate a misiunilor încredinţate, reuşind astfel să asigure la un înalt nivel protecţia vieţii şi bunurilor cetăţenilor din raionul de intervenţie. Astfel, azi, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Marghita sărbătoresc “Ziua Subunităţii”.
„În cinstea evenimentului, între orele 10:00 – 16:00, la sediul subunităţii, se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, activitate în cadrul căreia cei interesaţi vor avea ocazia să asiste la prezentarea tehnicii de intervenţie din dotare, la exerciţii demonstrative de salvare şi acordare a primului ajutor calificat, de stingere a incendiilor, precum şi la prezentarea unor segmente din probele de concurs ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă” informează căpitan Ciprian Tămaş, ofiţer de informare şi relaţii publice al ISU Crişana Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!