Economia socială, un concept relativ nou, începe să prindă contur în judeţul Bihor, Prin intermediul a două proiecte „Cresc – capabil de reușită prin economia socială”, POSDRU Asociația Consult Pro Education va constitui nu mai puţin de şapre structuri de economie socială.
„Vorbim de multă vreme de economia socială, noi ne-am propus nu să vorbim despre acest concept ci să-l punem în pactică. Astfel, cu ajutorul partenerilor noştri: mediul public, ONG-uri şi companii private, vor fi organizate structuri în acest sens”, a precizat Adriana Duţu, manager de proiect.
Structura socială este o formă asociativă care se adresează în principal persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, respectiv populaţie romă, persoane care trăiesc din venitul minim garantat, familii cu mai mult de doi copii, familii monoparentale, femei în situaţii de risc şi persoane cu dizabilităţi.
În Bihor
În judeţ astfel de structuri de economie socială se vor înfiinţa la Lăzăreni, Holod, Curtuiuşeni, Hidişelu de Sus, Paleu etc.
Astfel, persoanele dezavantajate din Paleu beneficiază de formare profesională gratuită pentru un loc de muncă într-o structură de economie socială.
Proiectul se adresează persoanelor dezavantajate din comună, care vor avea șansa formării profesionale gratuite și ocupării unui loc de muncă în cadrul unei structuri de economie socială înființată prin proiect.
Structura socială va oferi servicii de producție confecții, articole de îmbrăcăminte, costume populare, precum și confecții care integrează elemente tradiționale artizanale. Sunt incluse, de asemenea, servicii de croitorie la comandă pentru femei și bărbați, dar și confecții cu elemente de broderie manuală.
Serviciile și produsele SES vor putea fi realizate atât cu material propriu, cât și cu material furnizat de client. Ele vor fi furnizate în special persoanelor fizice, inclusiv turiștilor din zonele considerate puncte de atracție turistică precum Băile Felix, Stâna de Vale, dar și unor persoane juridice cum ar fi bisericile și asociațiile religioase (îmbrăcăminte de cult) sau instituțiile de învățământ (echipamente și uniforme școlare).
Prin formarea profesională oferită gratuit prin proiect și șansa la un loc de muncă, membri ai comunității asistați social din localitatea Paleu pot deveni activi profesional, capabili să se susțină pe cont propriu și, totodată, să-și întrețină propriile familii. Şi locuitorii din Lăzăreni au o șansă în plus prin soluții de economie socială.
Proiectul își propune să înființeze în localitate o structură de economie socială (SES) destinată sprijinului persoanelor dezavantajate din comunitate, cărora li se va oferi posibilitatea formării profesionale gratuite în vederea angajării în cadrul acestei SES.
Structura de economie socială înfiinţată oferă servicii complete/integrate de curăţenie şi întreţinere exterioară a gospodăriilor individuale, întreprinderilor comerciale, instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale, caselor de vacanţă, precum şi servicii de îngrijire spaţii verzi şi spaţii comunale, pe o arie zonală extinsă.
Aceste structuri sociale vor fi sprijinite nouă luni după care vor trebui să se autosusţină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!