Accidentul în care a fost implicat un VW Transporter în care se aflau opt persoane a avut loc puțin după miezul nopții, în jurul orei 00:15, pe DN 1. Potrivit comisar IPJ Bihor, Alina Dinu, „un bărbat, în vârstă de 42 de ani din Polonia, în timp ce conducea un autovehicul, pe DN 1, din direcția Săbolciu, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a intrat în derapaj și s-a răsturnat în șanț pe partea dreapta de deplasare”.
Între pasageri se aflau patru minori și patru adulți, toți cu cetățenie poloneză.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, echipajul de descarcerare grea și cel care încadrează autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM), ambele din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Ajuns la locul producerii accidentului, personalul medical și paramedical a evaluat victimele și a acordat îngrijirile necesare unui număr de trei adulți (cu vârste cuprinse între 41 și 49 de ani) și unei fetițe în vârstă de 10 ani (una dintre victime suferind un traumatism, iar alte trei victime, inclusiv copilul, prezentând diverse contuzii), ceilalți trei minori implicați în accident fiind clinic sănătoși. Șapte persoane au fost transportate la spital, patru dintre ele pentru investigații suplimentare și trei pentru supraveghere, șoferul autoturismului rămânând la locul producerii evenimentului”, a precizat căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!