În dimineața zilei de vineri, 28 iulie, în jurul orei 00:05, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui microbuz, marca Mercedes, înmatriculat în România care se deplasa pe ruta România-Italia.
„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 7 cetățeni străini.
[eadvert]
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis purtătorul de cuvânt al ITPF Bihor, comisar șef, Laura Bondar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!