„Haidonii au fost ostaşi liberi care au primit, ca donaţie, de la Domnitorul Bocskai, teritoriul unde au înfiinţat localitatea Salonta”, spune primarul de Salonta, Torok Laszlo. La organizarea acestei festivităţi au participat împreună cu municipalitatea şi organizaţii nonguvernamentale. Punctul culminant al evenimentului a avut loc sâmbătă, la Casa de Cultură Zilahy Lajos: Festivalul cârnaţilor şi a pălincii.
A fost o competiţie la care au participat 23 de echipe din toate domeniile de activitate din municipiul Salonta. Astfel, pe lângă echipa Primăriei Salonta au mai participat echipele firmelor şi fabricilor din Salonta, organizaţiile nonguvernamentale, echipe de dans, precum şi echipe din satele: Arpăşel, Boiu, Girişul de Criş. Pe primul loc s-a clasat echipa fabricii SC Packaging SRL, pe locul doi, echipa Dance şi echipa din Arpăşel, iar pe locul trei ,echipa Jurnalului Salontan, a Băncii OTP şi echipa Băieţii din Slovacia.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!