Locuitorii din zona Cetăţii Oradea, parte dinspre strada Griviţei, s-au trezit duminică cu noaptea în cap din cauza cântatului cocoşilor şi a lătratului de câini. Ceea ce li se părea un vis ancestral era realitate. Cocoşii, câinii şi alte mici vieţuitoarea au asaltat duminică dimineaţa Şanţul Cetăţii în cadrul târgului organizat de către Asociaţia Crescătorilor de păsări şi animale mici Nufărul din Oradea.
Primul târg din acest an al asociaţiei amintite a adunat în Şanţul Cetăţii câteva sute de crescători de păsări şi animale mici din Bihor şi din judeţele învecinate. Timpul frumos de adevară zi de primăvară şi-a adus şi el o contribuţie deosebită la numărul mare de vizitatori.
Mulţumitor
Crescătorii de abia au aşteptat acest târg. Mai ales că precedentul, din luna februarie, a fost anulat din cauza zăpezii. „Sunt foarte mulţumit de târgul de azi”, ne-a declarat Silaghi Sandor din Sântion care a adus la vânzare găini din rasa Brahma. Omul are a casă sute de păsări din toate rasele.
Unii fermieri au venit din afara judeţului. Bujor Blaj a adus de la Arad câţiva porumbei din rasa King. „Este o rasă liniştită de carne şi frumuseţe. Am venit mai mult pentru a găsi colaboratori şi a schimba linia de sănge. Cunoscătorii apreciază un porumbel de calitate. Ceilalţi întreabă doar cât este preţul”, ne-a declarat arădeanul.
Şi de data aceasta, copiii s-au aflat printre cei mai curioşi vizitatori. Rar a fost părintele care a plecat de la târg fără un papagal, iepuraş sau hârciog, spre bucuria copilului.
Căţeii din diferite rase au fost aduşi şi duminică la târgul din Şanţul Cetăţii. Pentru un coker spaniol în culori alb cu negru, de trei luni, stăpâna cerea 400 de lei. Un coker mai mic costa 200 de lei. Cine dorea un câine mai mare putea alege un căţel Ciobănesc Mioritic, la preţul de vânzare de 300 de lei. „Lumea vine, se uită, întreabă şi pleacă”, ne-a spus Diana Burlea, care avea doi astfel de câţei de vânzare.
Una peste alta, târgul de duminică a fost un câştig, atât pentru crescători cât şi pentru vizitatori.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!