Firma Igna Construct SRL a câștigat licitația pentru construirea căminelor C1 și C2 din campusul Universității din Oradea. Cele două clădiri se vor ridica pe malul stâng al pârâului Peţa, între viitoarea Sală Polivalentă şi căminul C4, pe o suprafață de peste 10.000 de mp. Acestea vor avea 234 de camere și vor oferi 464 de locuri, în fiecare cameră urmând să fie repartizați câte doi studenți.
[eadvert]
Adjudecarea contractului a avut loc la finalul lunii trecute, proiectantul a început prima etapă din contract, respectiv elaborarea proiectului tehnic de execuție.
Valoarea contractului este de peste 27,6 milioane lei fără TVA.
Durata contractului este de 26 de luni, din care 2 luni pentru faza de proiectare și 24 de luni faza de execuție. Lucările ar urma să se finalizeze până la 1 octombrie 2023.
În cadrul proiectului s-a propus ca, odată cu construirea căminelor C1 şi C2 să se dezvolte, printr-un proiect aferent de rețele, toată partea de echipare edilitară şi de sistematizare verticală. Aceasta cuprinde: amenajarea căilor de circulație auto şi pietonală, echiparea cu reţele de apă-canal, termoficare și branşare la Staţia termică-geotermală S.T.G.O., reţea de electricitate (translatarea postului trafo) corelat cu proiectul urban de extindere a sistemului de circulație, de linii de tramvai şi rețeaua de gaze, astfel încât întreaga zonă Habitat 1, inclusiv căminul existent să funcţioneze în parametri optimi Proiectul de construire a celor două cămine studenţeşti a fost anunţat în anul 2018, fiind parte dintr-un masterplan de reabilitare a campusului Universităţii din Oradea, informează Primăria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!