Viceprimarul Biro Rozalia a prezentat luni situaţia lucrărilor executate la Gradina Zoo prin proiectul de amenajare şi modernizare finanţat de Ministerul Mediului. Astfel, în octombrie 2008 s-a semnat contractul în valoare de 15.617.176 lei, din care lucrări de construcţii 15.190 699 lei, iar servicii de proiectare 426.476lei. Executant este S.C. MBS Group iar diriginte de şantier este SC Dircons.
Termenul de predare este luna august 2012
Până acum s-a lucrat în spaţiul aferent extinderii Zoo Oradea. Astfel, s-au finalizat în cărămidă clădirele administrative, o clădire de depozitare, cameră frig, bucătăria, o clădire pentru angajaţi, cabinetul veterinar, clădirea carantină şi depozitul materiale şi unelte. Totodată, s-a turnat fundaţia pentru clădirea animalelor bătrâne şi pentru adăpostul carnivorelor mari (puma, leopard, tigru indian şi tigru siberian). S-a pregătit un strat de balast şi piatră pentru viitoarea parcare.
Suficient stresul şantierului
Luni s-a predat un amplasament de un hectar din actuala incintă Zoo, pentru a fi eliberate spaţiile pe care se vor amenaja Minizoo, Manejul, Adăpostul pentru Lemurieni, Adăpostul pentru Reptile şi Pavilionul papagalilor.
„Dat fiind că de-acum se lucrează şi în actuala incintă, momentan nu putem oferi condiţii de vizitare”, a răspuns Biro la întrebarea dacă se pot amenaja sectoare vizitabile pe parcursul lucrărilor, la fel ca în Cetate.
Pentru a avea un Zoo atractiv şi modern, administraţia locală a adus modificări la proiectul iniţial. Astfel, felinele vor fi mutat mai spre centru. S-a prevăzut construirea unei zone educative pentru copii, iar la intrarea în Grădina zoologică se va construi un magazin de cadouri şi se va realiza şi un habitat pentru vulpi.
„Având în vedere această extindere cu patru hectare, fără precedent în istoria Zoo-ului orădean, în urma modificărilor aduse dorim ca Grădina zoologică să fie diversifice paleta de atracţii destinate atât orădenilor cât şi turiştilor” , a conchis viceprimarul Biro.
Cât priveşte aspectele semnalate de directorul Zoo, Daiana Ghender, viceprimarul Biro Rozalia i-a îndrumat pe ziarişti pentru lămuriri la conducerea RAPAS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!