Conform proiectului aprobat în Consiliul local, constucţia va fi legată de Piaţa Rogerius printr-un tunel subteran. „Dezvoltarea din ultimii ani a zonei a dus la nevoia asigurării unui număr de locuri de parcare aferent funcţiunilor dezvoltate. Studiile de circulaţie evidenţiază că această zonă este un punct critic al municipiului din punctul de vedere al numărului de locuri de parcare existente. Pentru a veni în sprijinul populaţiei Primăria a propus realizarea unui parcaj cu regim de înălţime demisol+parter. Suprafaţa construită propusă este de 5300 mp iar capacitatea propusă este de minim 410 locuri de parcare”, s-a arătat în raportul de specialitate al materialului votat de aleşi.
Investiţia se va susţine financiar din bugetul local prin subvenţii de investiţii acordate ADP. Plata se va face după finalizarea lucrărilor în decursul a trei ani, în şase rate trimestriale, după modelul parcării din strada Tribunalului.
Lucrările au început în septembrie, iar termenul de execuție este 11 luni, valoarea contractului fiind de 14.363.800 lei fără TVA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!