Întubarea Pârâului Paris a început în mai, în contul unui proiect cu finanţare europeană şi ar trebui să se termine până la finalul acestui an. Administraţia Bazinală Ape (ABA) Crişuri derulează lucrări de întubare pe 1,7 km şi face regularizarea albiei, pe o lungime de aproximativ un km. Odată terminată partea de şantier a ABA Crişuri, pe o porţiune de 900 de metri va intra Compania de Apă Oradea, pentru realizarea canalizării.
„Derulăm împreună cu Apele Române şi Compania de Apă această lucrare care, practic, va rezolva două probleme importante: una legată de inundaţiile în această zonă şi o problemă legată de mediu”, a declarat primarul Ilie Bolojan, ieri, în cadrul unei descinderi la intersecţia pârului cu drumul expres.
Problemă veche
Pasztor Sandor, managerul ABA Crişuri a expus un scurt istoric al situaţiei apelor curgătoare poluate din Oradea. „În anii 2009-2010 am identificat trei probleme esenţiale în municipiu: una era Adona, alta era Crişul Mic în Episcopia şi asta, Paris, era a treia. Toate trei reprezentau risc pentru oraş din punctul de vedere al inundaţiilor şi din punct de vedere a mediului înconjurator, a poluării prin deversarea de ape menajere. Primele două, Adona şi la Crişul Mic, s-au relizat acum doi-trei ani, pe proiecte europene. A treia lucrare s-a tergiversat foarte mult. În 2010 am reuşit să facem studiul de fezabilitate. Anul trecut m-am aflat temporar la Bucureşti şi am reuşit să încheiem, la finalul lui 2014, un contract pentru finanţare. Dupa aceea, în aproximativ 3-4 luni am obţinut toate avizele, autorizaţiile, acordurile necesare şi am pornit lucrarea la sfârşitul lui mai”, spune Pasztor. E vorba de un proiect POS Mediu, cu valoarea aceptată de 13.844.000 lei. Valoarea de execuţie la care s-a ajuns în urma licitaţiei este 12.500.000 lei, termenul de finalizare este finalul acestui an. Descărcarea acestui pârâu în Criş este în aval de Podul Dacia, loc unde s-au înregistrat, de multe ori, probleme legate de calitatea apei.
Două proiecte ale CAO
Compania de Apă are în plan două proiecte pe traseul Pârâului Paris. Unul e finanţat de oraş şi se derulează pe tronsonul 1 – drumul expres – strada George Enescu (80 de metri), tronsonul 2 e legătura cu Luis Pasteur iar tronsonul 3 e o reţea de canalizare peste întubare, pe o lungime de 800 metri. „Mai sunt 47 de cămine de racord care vor lega consumatorii de pe traseul acesta. În zona şantului avem o lucrare de canalizare din fonduri europene. Aşteptăm să întubeze pârâul Apele Romane, după aceea, pe acelaşi amplasament vom veni cu conductele de canalizare”, spune Ovidiu Gavra, directorul CAO. Aceasta face obiectul celui de-al doilea proiect, finanţat prin Aparegio.
Între case
Conform primarului lucrarea pune mai multe dificultăţi tehnice şi crează disconfort pentru riverani. „Intrăm pe acert pârâu care nu avea accese. El curge printre grădinile oamenilor. Un mal este mai ridicat decât celălalt şi, în plus, avem mai multe construcţii realizate fără autorizaţie pe acest amplasament – piscină, podeţe, tubulaturi sau ziduri de sprjin, şi va trebui să le demolăm. O problemă foarte neplacută este că am constatat că o parte dintre proprietatile de pe cele două străzi, cele care erau sub nivelul străzilor, nu aveau canalizarea legată la reţea. Trei case erau legate direct în pârâul Paris, ceea ce reprezenta o sursă de poluare pentru oraş. Vor fi canalizări de o parte şi de cealaltă în aşa fel încât să nu mai existe nici un fel de deversare menajeră. Suprafaţa pe care o folosesc oamenii va creşte cu secţiunea întubată”, zice primarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!