Întâmplarea s-a petrecut în urmă cu mai bine de un an, în iunie 2023, când partea vătămată a primit, prin WhatsApp, două filmuleţe şi două fotografii în care întreţinea relaţii sexuale cu o minoră. Imaginile erau însoțite de mesaje prin care era amenințat cu divulgarea pozelor și clipurilor video dacă nu plătea 20.000 de euro.
Autorul i-a transmis celui șantajat ce trebuia să facă pentru ca „tranzacția” să se deruleze fără probleme. „Suma de bani trebuia să o lase pe drumul ce duce spre localitatea Săucani, pe prima intrare de pe Bitii, lângă un indicator rutier, urmând ca persoana vătămată să ia filmările de la (…), de la intrarea în Săucani”, se arată în sentința Judecătoriei Beiuș, consultată de Jurnal bihorean și Bihon.
Doar că bărbatul nu s-a lăsat șantajat și s-a dus direct la Poliție.
Șantajul, „aranjat” de doi bărbați. Unul și-a recunoscut vina
Anchetatorii au identificat doi suspecți, iar unul dintre ei, un tânăr de lângă Beiuș, și-a recunoscut fapta. „În baza unei înţelegeri prealabile, a conceput şi a scris (împreună cu al doilea suspect – n. red.) un mesaj de ameninţare cu darea în vileag a unei filmări în care persoana vătămată întreţinea relaţii sexuale, imagini compromiţătoare pentru aceasta, pe care inculpatul le-a trimis (…) persoanei vătămate, în scopul dobândirii în mod injust a sumei de 20.000 de euro”, a consemnat judecătorul de caz de la Judecătoria Beiuș.
Tânărul a cerut să încheie cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, alegere care i-a adus reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Pentru că inculpatul se afla la prima faptă penală, pe care a și regretat-o, Judecătoria Beiuș a admis înțelegerea acestuia cu Parchetul și l-a obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.
Sentința de zilele trecute a instanței beiușene nu consemnează cum au ajuns imaginile compromițătoare în posesia celor acuzați de șantaj. O va stabili însă completul care va analiza dosarul separat în care a fost trimis în judecată celălalt acuzat în acest caz. Deocamdată procesul acestuia se află doar la stadiul de cameră preliminară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!