Peste 1.500 de tineri bihoreni sunt așteptați săptămâna viitoare la Lotus Center, la o nouă ediție a Târgului de Cariere. Cea mai mare rețea de evenimente de acest tip din România și Republica Moldova va avea loc în data de 30 octombrie între orele 10:00 – 16:00, accesul fiind gratuit. Cei peste 20 de participanți prezenți la târg oferă oportunități de carieră variate în industria auto și a componentelor auto, logistică și transport, domeniul hotelier și industria ospitalității, industria mobilei, IT și software.
Târgul se adresează în principal tinerilor cu studii superioare absolvite sau în curs. Organizatorii au pregătit și o tombolă, cu sprijinul partenerului eJobs: vizitatorii care vin la târg cu CV-ul eJobs completat minim 90% intră în cursa pentru un laptop și un smartphone. De altfel, la standul de consiliere în carieră vizitatorii își vor putea îmbunătăți CV-ul.
„Ediția din această toamnă a Târgului de Cariere se centrează pe interacțiunea directă între tinerii care își caută noi oportunități de carieră și potențialii angajatori. Pe de o parte, vizitatorii au ocazia de a discuta direct cu reprezentanții companiilor unde și-ar dori să lucreze, iar, pe de altă parte, aceștia din urmă au ocazia să recruteze și, totodată, să ia pulsul pieței muncii”, a declarat Louisa Olar, project manager-ul Târgului de Cariere.
Partenerii premium ai evenimentului sunt Active Job Consulting, Celestica și Xerox. Alături de aceștia, partenerii Târgului de Cariere Oradea sunt eJobs, Faist Mekatronic și Visma Software. Vor mai fi prezenţi angajatori precum Astor Mueller, Class Furn, Connect Group, Dräxlmaier Group, H. Essers, Isrom Implex, Jobs4Hotels, Lugera, PGS Sofa, Russmedia Tech, T-Systems. Trenkwalder, Vernicolor și VPK Packaging.
Ce vor tinerii?
Potrivit unui studiu realizat la edițiile din această primăvară de la Iași, Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov ale Târgului de Cariere, tinerii români în căutarea unui loc de muncă sunt interesați mai mult de atmosfera de lucru din cadrul unei companii și de siguranța locului de muncă decât de pachetul salarial oferit. Ieșenii sunt cel mai interesați de antreprenoriat, peste trei sferturi declarând că intenționează să-și deschidă propria afacere în următorii doi ani. Clujenii pun mai mult accent pe existența programelor de dezvoltare a angajaților și pe posibilitatea de a promova, iar candidații sibieni sunt mai interesați de calitatea condițiilor de muncă decât colegii lor din celelalte orașe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!