De curând MADR a anunțat măsurile care vor fi luate împotriva fermierilor care nu se vor conforma tuturor condițiilor impuse pentru accesarea subvențiilor.
Astfel, fermierii care vor depune cu întârziere cererile de finanțare riscă să fie sanctionați, în funcție de cât de mult a fost depășită data limită și în funcție de motivele întârzierii.
„În cazuri de forță majoră și de circumstanțe excepționale, fermierul nu va fi sancționat pentru depunerea cu întârziere a cererii de finanțare, însă în acest sens trebuie să prezinte documente justificative care să-i poata dovedi situația excepțională”, se arată în documentul citat.
Sunt recunoscute următoarele cazuri de forță majoră și de circumstanțe excepționale: incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului, o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploatația agricolă, distrugerea accidentală a clădirilor destinate creșterii animalelor, aflate pe exploatația agricolă. Caz de forță majoră este considerat și o epizootie sau o boală a plantelor care afectează parțial sau intregal șeptelul sau, respectiv culturile beneficiarului dar și exproprierea întregii exploatații agricole sau a unei mari părți a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii.
Sancțiuni
Dacă beneficiarul depune cererea de finanțare cu întârziere, făra a avea un motiv intemeiat care să-i justifice întârzierea, acesta va suferi o reducere de 1% pe zi lucrătoare, pentru sumele la care ar avea dreptul în anul respectiv.
În situația în care dacă depunerea cererii se face în mai mult de 25 de zile de la data limită, cererea va fi respinsă de la finanțare și beneficiarul nu va mai fi eligibil accesării de subvenții pentru acea măsură, până la urmatorul ciclu de depunere a cererilor de finanțare.
Fermierii care au depus deja o cerere de finanțare însă constată că au omis sau au completat greșit anumite informații, au posibilitatea de a-și modifica cererea de finanțare. Modificarile pot fi introduse doar pana la ultima data de depunere a cererilor cu întârziere, adică până la 31 mai.
Introducerea unei modificări pentru cerere după această dată-limită presupune aplicarea unei sancțiuni de 1% pe zi lucrătoare la sumele cuvenite. Modificarile privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor unice. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menționată.
De asemenea, o cerere poate fi retrasă total sau parțial în orice moment, în urma unei solicitări scrise, cu excepția cazului în care beneficiarul a fost înștiințat cu privire la neconformitățile pe care le conține cererea de plată, inclusiv notificarea fermierului pentru supradeclarare, sau a fost înștiințat cu privire la intenția agenției de a intreprinde un control la fața locului.
Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformități, beneficiarul nu mai poate retrage părțile din cererea de plată la care se referă aceste neconformități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!