S-au verificat 15 contracte de salubrizare, din care cinci pe strada Vasile Alecsandri, solicitându-se unui număr de 10 utilizatori modificarea clauzelor contractuale privind frecvenţa de ridicare a deşeurilor menajere.
Legat de orarul de funţionare al teraselor în zona centrală, patru societăţi comerciale de pe str. Vasile Alecsandri au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 1900 lei, pentru nerespectarea Hotărârii Consiliului Local 163/2010.
S-a mai controlat stadiul de salubrizare a terenurilor situate pe arterele principale de intrare – ieşire din municipiu, precum şi pe străzile Dinicu Golescu, Piatra Craiului şi Făgetului.
S-au întreprins şi acţiuni comune cu Direcţia de Sănătate Publică pentru soluţionarea unor sesizări cetăţeneşti legate de frecvenţa de ridicare a deşeurilor din zona amplasamentelor de comercializare a pepenilor.
Orădenii sunt rugaţi să sesizeze orice încălcare a conduitei civice la Dispeceratul Poliţei Locale, la numerele de telefon 0259-969 sau telverde gratuit 0800.800.518.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!