Nu mai puţin de 28 de persoane au fost depistate muncind fără forme legale de angajare în luna iunie 2014 de către ITM Bihor. Aceste persoane au fost găsite muncind la negru în cadrul campaniei naţionale „O zi pe săptămână” în domeniul relaţiilor de muncă. În cadrul aceleaşi acţiuni au fost controlaţi un număr de 234 angajatori.
„În cadrul campaniei au fost sancţionaţi un număr de 84 angajatori, fiind aplicate un număr de 125 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 353.000 lei. Au fost identificaţi un număr de 16 angajatori care practicau munca fără forme legale de angajare, fiind depistate 28 persoane care lucrau fără forme legale de angajare. În acest sens au fost aplicate 16 amenzi în valoare totală de 295.000 lei”, ne-a informat Marius Rotar, inspectorul şef al ITM Bihor.
Au fost constatate 326 de deficienţe, fiind dispuse măsuri pentru remedierea acestora. Deficienţele constatate se referă la: neîncheierea contractului individual de muncă; neîntocmirea actelor de suspendare a contractelor individuale de muncă; transmiterea de date eronate în REVISAL; neprezentarea evidenţei orelor de muncă prestate; nerespectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal şi nerespectarea prevederilor legale cu privire la munca suplimentară.
Amenzi la rutierişti
Tot în luna iunie, ITM Bihor a mai desfăşurat o campanie privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili). Campania se desfăşoară în două etape, prima perioada mai – iunie 2014, a doua în perioada septembrie – octombrie 2014.
„În cadrul acestei campanii în domeniul relaţiilor de muncă, în perioada 01.05.2014-30.06.2014 au fost controlaţi un număr de 29 angajatori. Au fost aplicate 24 de sancţiuni constând în şapte amenzi, în valoare totală de 86.000 lei şi 17 avertismente”, a precizat Marius Rotar. S-au constatat 98 de deficienţe, dispunându-se tot atâtea măsuri pentru remedierea lor.
În cadrul aceleaşi campanii, în domeniul securitate şi sănătate în muncă, în luna iunie 2014 au fost controlaţi un număr de şase angajatori. Au fost sancţionaţi cu avertisment, pentru şase deficienţe constatate, un număr de trei angajatori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!