Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.150 lei. Totodată, 11 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şapte certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracţiuni şi cinci tamponări. 40 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, zece pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, zece sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 72 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Sanctiuni aplicate
Luni, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Ministrul Finanțelor a anunțat că nu vor exista majorări ale TVA-ului sau modificări ale impozitării muncii în 2025, precizând că bugetul pentru acest an nu include astfel de ajustări.
România
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat finalizarea Jalonului 437 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C14 – Buna guvernanță.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, luni, propunerea DIICOT Oradea și a hotărât prelungirea – până pe 14 februarie – a arestului preventiv dispus în cazul a 15 persoane inculpate într-un dosar ce vizează trei grupări de trafic cu medicamente strict reglementate, aduse din Serbia și transportate prin România spre nordul Europei.
Mapamond
Actorul britanic Jude Law îl va interpreta pe președintele rus Vladimir Putin în următorul film al regizorului Olivier Assayas, „The Wizard of the Kremlin”, un thriller politic care se inspiră din romanul „Le Mage du Kremlin” („Magul de la Kremlin”), publicat în 2022 de scriitorul Giuliano da Empoli, informează Theplaylist.net.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial.
România
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunța că noile cărți electronice de identitate ar fi urmat să fie emise în toată țara din noiembrie, anul trecut. Acest lucru însă nu s-a întâmplat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!